- Îl cunoaşteţi pe Sfântul Vasile?

- Da, am răspuns şocată. (Numa’ ce m-am despărţit de el la o bere, mi-a venit să zic printre hohote de râs, dar m-am abţinut după ce i-am analizat privirea buimacă. Mi-am dat seama că nu-i de glumit). Doar ce mă aşezasem pe bancă aşteptând o prietenă să iasă din spital şi individul se şi postase în faţa mea.

- Vroiam să vă spun că şi eu îl cunosc. A venit la mine şi mi-a vorbit. Mereu imi vorbeşte. Ultima dată mi-a vorbit ieri şi mi-a spus că cea pe care o iubesc, adică Shakira, îmi va fi sortită. Va veni la mine acasă şi va susţine un concert. Şi domnu’ primar ştie şi l-am invitat şi pe dumnealui la concert…(eu stăteam pe bancă continuând să-l ascult în timp ce mă întrebam dacă şi-a luat medicamentele, iar el stătea în picioare pivindu-mă fix în ochi convingându-se că îl ascult cu maximă atenţie şi seriozitate).  

- Mi-a spus că mă voi căsători cu ea la 23 de ani, dar mai întâi va veni să cânte la mine acasă.

- Dar câţi ani ai acum?

- 21, dar am să o aştept. Şi când va veni va afla toată lumea din satul meu că a venit dragostea mea…

- Vai, ce drăguţ…

- Vă place cum cântă?

- Daaa, foarte mult! (stăteam să mă întreb dacă să râd sau să plâng. Sau să o iau la fugă).

- Atunci vă invit la concertul doamnei Shakira. Vă rog frumos să veniţi. Am să vă aştept.

- Cu siguranţă am să fiu acolo. Mulţumesc frumos  pentru invitaţie…şi a plecat la fel de repede cum a venit.

Într-un final a apărut şi prietena mea. I-am povestit întâmplarea cu Vasile, Shakira şi pirivrea buimacă şi am râs cu poftă. Doamne fereşte!

Seara, târziu, acasă. Uşa împănată de plicuri mari, albe. Le-am deschis pe rând. Factură, factură…altă factură…somaţie. Asta era urgentă. Am deschis-o şi am citit negru pe alb (de parcă nu ştiam) că am rămas restantă cu plata chiriei şi riscam să fiu dată afară din casă. A fost o lună mai grea, doar e  criză şi toată lumea o ştie, dar a doua zi urma să iau salariu cel mult aşteptat şi voi fi scăpat şi de datorii. Ceva ştiri la televizor, câteva rânduri citite pe fugă dintr-o carte şi un somn bun cu gândul la bani. A doua zi aproape că am dărâmat uşa biroului…

- Îmi pare rău că trebuie să te anunţăm, dar nu îţi facem angajarea pentru că te dăm afară, mi-a sunat sec în urechi.

Scurt şi la obiect. Acte, alergătură, dosar de şomaj, iar într-un final „ne pare rău, dar nu aveţi dreptul la somaj pentru că nu îndepliniţi condiţiile”…Aha, măcar trebuie să mai am ceva bani pe card din alocaţia copilului. „Ne pare rău, dar aţi făcut descoperire de card pe care nu aţi acopeit-o, aşa că nu puteţi retrage niciun leu”…Bun aşa! Iau ziarele şi citesc în disperare anunţuri. Nimic interesant pentru cei cu studii superioare. Bine că am studii. O să-mi cumpăr într-o zi, când imi voi permite, o ramă frumoasă pentru diploma de licenţă. Doar rama, că diploma mi-au furat-o acum câteva luni cu geantă cu tot. Şi cu bani. Dacă-mi furau şi facturile poate eram fericită! Gânduri, gânduri şi iar gânduri. Bani ioc. Job, nicio speranţă. Datorii, grămadă. Pun mâna pe telefon şi îmi sun prietena.

- Auzi soro, m-am gândit bine şi am analizat…Fatooo, ce faci, plângi?

- Da, plâng, că doar nu râd! Tocmai am aflat că m-au dat afară de la muncă…ce mă fac?

- Păi te sunasem să-ţi spun că…nu mai contează. Mi-am ros nervos o unghie, iar apoi am continuat cât se poate se serios: Cred că mai bine mă duc la concert la Shakira!

- Soro, dacă tot ai pile, atunci poate imi rezervi şi mie un loc în faţă, lângă tine! Promit să fiu fată cuminte şi să nu ţin pastilele sub limbă!

- Tu îţi dau seama? O să fie bestial, mai ales că vine şi primaru’…cu siguranţă e şi dom’ preşedinte pe acolo. Nu ştiu de ce, dar am o vagă bănuială că el semnează scenariu!

Claudia RADULESCU