Consiliul Judetean Tulcea, Institutul de Cercetari Eco – Muzeale Tulcea şi Casa Editorială Tipo-Moldova lansează ediţia anastatică a lucrării Dobrogea în pragul veacului al XX-lea. Geografie, matematică, fisică, politică, economică şi militară, realizată de căpitanul M.D. Ionescu. Tipărită ca primă ediţie în 1904, monumentala lucrare, care însumează 1.010 pagini, premiată de Academia Română, rămâne şi astăzi neegalată, păstrându-şi valoarea ştiinţifică şi documentară.
La prezentarea volumului iau parte (de fapt si prezinta volumul) – prof.univ.dr. Valentin Ciorbea, prof.univ.dr. Mariana Cojoc, Aurel Stefanache – editor.
Evenimentul va avea loc vineri, 3 decembrie 2010, ora 14,00 la sediul Muzeului de Istorie si Arheologie Tulcea, str. Gloriei, Parcul Independentei.
Arhiva dupa noiembrie, 2010

Proiectul de consolidare a singurelor blocuri cu risc seismic crescut din municipiu a fost scos de la naftalină după 21 de ani. Şeful asociaţiei de proprietari spune că locatarii au găsit proiectul vechi de două decenii plin de praf, abandonat printre zeci de kilograme de alte acte pentru această lucrare.
Au trecut 21 de ani şi lucrarea a început. Locatarii, în bună parte, sunt mai mult decât mulţumiţi că insistenţele lor de atâta amar de vreme au devenit realitate.
Banii vin de la Guvern. Vor avea de dat înapoi numai cei care au venit pe membru de familie mai mare decât salariul mediu. Nu este cazul pentru familiile care locuiesc aici. Locatarii au făcut scrisori oficiale către… Citeste mai mult
Galeriile UAP Tulcea
Vineri 12 noembrie 2010
EXPOZITIA UNIUNII ARTISTILOR PLASTICI TULCEA
“Dobrogea-Fest”
132 de ani de la Unirea Dobrogei cu Romania
Pastram vie flacara de iubire a locurilor noastre prin venire sau devenire in Dobrogea.
Desuet si neproductiv pentrut altii , la artisti si la iubitorii de arta plastica se vede treaba ca sentimentul emotiei, persista . An de an am facut acest salon in etape artistice din ce in ce mai ample dar si mai generale privind nobila si indragita tema.
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, instituţie publică de cultură aflată sub patronajul Consiliului Judeţean Tulcea, organizează, la sediul Muzeului de Istorie şi Arheologie (Parcul Monumentul Independenţei), duminică, 14 noiembrie 2010, orele 12:30, evenimentul cultural: „TULCEA – oraş multietnic şi multicultural”.
Inclus în programul manifestărilor judeţene organizate cu prilejul sărbătoririi „Zilei Dobrogei – 14 Noiembrie”, evenimentul va debuta la ora 12:30 cu două lansări de carte: Revista Peuce S.N., vol. VIII şi Noviodunum. Săpături 1995-2009 – dr. Victor Henrich Baumann.
În programul evenimentului este inclusă şi o sesiune de comunicări ştiinţifice la care vor susţine prelegeri specialişti în istorie şi arheologie sau invitaţi din partea comunităţilor etnice locale (dr. Stănică Aurel, dr. Victor Henrich Baumann, Mădălina Lasca Voinea, Nadia Casian,… Citeste mai mult



