fbpx
Minorităţi

168 de la dezrobirea rromilor – 20 februarie 1856 – 20 februarie 2024 

Romii din România comemorează în fiecare an “Ziua Dezrobirii”, dată care marchează atât încheierea procesului de dezrobire a țiganilor de pe moșiile boierești, cât și adoptarea legislației privitoare la aceasta

Poate adevăratul motiv de sărbătoare este însăși supraviețuirea a 500 de ani de robie în fostele principate românești, în pofida tratamentului similar cu sclavii din istoria antică de care au avut parte aceștia până la câștigarea statutului de om liber și a egalității în drepturi cu românii, maghiarii, sașii și evreii.

20 februarie 1856 reprezintă un moment de referință în istoria modernă a României: data eliberării din robie a rromilor, în baza Legiuirii pentru emancipația tuturor țiganilor din Principatul Românesc promulgată de domnitorul Barbu Știrbei. Acest moment istoric ocupă un loc aparte în lupta împotriva discriminării minorității rromilor și a fost marcat prin Legea nr. 28/2011 privind comemorarea dezrobirii rromilor din România, a doua cea mai importantă comunitate din România, după numărul membrilor acesteia.

Ziua Dezrobirii Rromilor ne oferă un bun exemplu de a evidenția capacitatea societății noastre de a-și găsi coeziunea. Dezrobirea rromilor a pus piatra de temelie a procesului de recuperare a identității și a memoriei unei comunități profund încercate de istorie. Evocăm astăzi amintirea victimelor robiei, ale deportărilor, umilințelor, privațiunilor și ale asimilării forțate.

Cu ocazia acestei zile, unitățile de învățământ din județul Tulcea în parteneriat cu Asociația Partida Romilor ”Pro-Europa Tulcea, comemorăm victimele care au fost supuse robiei și să reflectăm asupra problemelor actuale ale rromilor din județul nostru. Este important să veghem împreună la asigurarea dreptului de a-și păstra și dezvolta liber exprimarea identității etnice pentru toți cetățenii aparținând minorității rrome, astfel încât să se poată manifesta pe deplin în viața publică, în administrație și justiție, în sfera culturii, limbii, religiei, educației, vieții publice, în conformitate cu Constituția României.

Consider că nimeni nu ar trebui să sufere din cauza etniei sau din cauza prejudecăților nefondate ce se întâlnesc la nivelul comunității în care trăim. Instituțiile locale, județene, naționale, precum și toți reprezentanții clasei politice și ai opiniei publice, au obligația de a se angaja să lupte împotriva discriminării și să îmbunătățească integrarea persoanelor de etnie rromă. Ceea ce trebuie să facem este să ne asigurăm că toate planurile cu privire la comunitatea rromă să fie puse în practică și să producă rezultate.

Președinte al Partidei Romilor ”Pro-Europa” Tulcea

Niculina IOSIF

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE