fbpx
Ştirea zilei

Definitivat scris la 22 de discipline pentru cadrele didactice tulcene

În județul Tulcea proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021, s-a desfășurat miercuri, 14 iulie, începând cu ora 9:00, într-un singur centru de examen, Școala Gimnazială ,,Alexandru Ciucurencu”.

Proba s-a desfășurat la 22 de discipline. Au fost admiși la proba scrisă 60 de candidați (dintr-un total de 70 de candidați înscriși la începutul anului școlar), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an
  • calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”
  • media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).

Din cei 60 de candidați admiși să participe la proba scrisă (49 cadre didactice femei și 11 cadre didactice bărbați) au fost prezenți 56, iar 4 s-au retras: 3 candidați din motive personale și un candidat din motive medicale.

Conform Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământ, aprobată prin ordinul de ministru nr. 5.434/2020 și a Procedurii operaționale nr. 30.470.01.07.2021, în vederea susținerii probei scrise, candidații au avut acces în sălile de examen, în intervalul orar: 7:30 – 8:00, în baza unui document de identitate valabil. În acest sens, au fost  respectate toate măsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naționale, referitoare la normele de prevenire și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2. 

Subiectele au fost aduse în săli la ora 9:00, iar durata de redactare a lucrărilor a fost de 4 (patru) ore, timp ce putea fi depășit numai în cazul candidaților cu cerințe speciale cărora, ca urmare a solicitării și pentru asigurarea egalității de șanse, li s-ar fi aprobat acest lucru anterior. În județul Tulcea nu au fost candidați care să fi solicitat o mărire a timpului pentru rezolvarea subiectelor.

Elaborarea subiectelor, a baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, au fost asigurate de Centrul National de Politici și Evaluare în Educație.  După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare s-au afișat și la avizierul centrului de examen.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 21 iulie, în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 21 și 22 iulie. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 28 iulie.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Informații suplimentare despre organizarea și desfășurarea examenului național pentru definitivare în învățământ, precum și despre programele specifice pentru examen sunt disponibile pe site-ul definitivat.edu.ro.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button