Andrei Baciu, subsecretar de stat MLPDA: „Ambiţia noastră este să cadastrăm Delta Dunării.”!
Judeţul Tulcea are, de la sfârşitul anului trecut, un subsecretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în persoana lui Andrei Baciu. Fiind vorba despre unul dintre ministerele cu activitate foarte complexă, subsecretarului de stat de la Tulcea i s-a repartizat coordonarea activităţii Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
„După cum ştiţi, în urma preluării mandatului am primit în atribuţiunile de serviciu coordonarea activităţii ANCPI. La momentul preluării atribuţiunilor la nivelul ANCPI se derulează două programe majore de cadastrare a teritoriului României şi anume PNCCF (Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară) şi un program major finanţat pe fonduri europene pe Programul Operaţional Regional în valoare de 300 milioane euro, ţinta acestuia fiind cadastrarea a 660 de unităţi administrativ teritoriale (UAT), selectate de o comisie interministerială. Din judeţul Tulcea comunele selectate în acest program sunt: Baia, Casimcea, Ceamurlia de Jos, Cerna, Frecăţei, Jijila, Jurilovca, Maliuc, Mihai Bravu, M.Kogălniceanu, Niculiţel, Sarichioi, Smârdan, Somova, Topolog şi, evident, nu putea lipsi campioana accesării fondurilor europene din judeţul Tulcea, comuna Luncaviţa.”, a declarat subsecretarul de stat Andrei Baciu.
Programul a demarat greu, fiind lansat în 2015, dar contractul de finanţare dintre ANCPI şi POR a fost semnat abia în 2018.
„În august 2019 s-au lansat un număr de 400 de licitaţii pentru UAT-urile cuprinse în program dar această tranşă de licitaţii a fost un eşec: la 200 dintre ele nu a fost niciun ofertant! Din acele licitaţii până în prezent au fost semnate 90 de contracte care se află acum în derulare.
Din acest motiv, de la începutul anului lucrăm, împreună cu echipa ANCPI, la un nou lot de licitaţii pentru 246 de UAT-uri şi am îmbunătăţit condiţiile de licitaţie. Astfel, în urma unei consultări de piaţă, realizată în ianuarie – martie, am împărţit cele 246 de UAT în 6 categorii de dificultate, fiecare având un preţ (buget) corespunzător pentru licitaţie astfel încât să oferim preţuri atractive pentru prestatori. În plus, am introdus în contract şi în specificaţiile tehnice mai multe livrabile (plăţi intermediare) pe parcursul derulării contractului, astfel încât prestatorii să nu aibă probleme cu finanţarea. În trecut imobilele neidentificate erau plătite cu 50%, în timp ce la licitaţiile care vor fi lansate acestea vor fi plătite 100%. Mai mult, am renunţat la condiţii restrictive de genul experienţă similară la valoarea contractului astfel încât să poată avea acces şi firme mai mici sau chiar PFA-uri” a mai declarat Andrei Baciu.
Din judeţul Tulcea în acest lot de licitaţii intră şapte unităţi administrativ teritoriale respectiv comunele Casimcea, Cerna, Jurilovca, Maliuc, Mihai Bravu, Sarichioi şi Topolog. Se lucrează deja la caietul de sarcini şi în cel mai scurt timp, probabil mijlocul lunii iunie, licitaţiile vor fi lansate pe SICAP astfel încât să se poată absorbi banii europeni puşi la dispoziţie de Comisia Europeană.
Marele pariu: Delta Dunării!
Circa jumătate din teritoriul judeţului Tulcea face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi zonei limitrofe acesteia (ARBDD administrează 330000 ha din 850000 ha, suprafaţa judeţului – n.n.) ceea ce face ca Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară să nu se aplice acestei zone pentru care sunt, din fericire, alte oportunităţi de finanţare, tot europene.
„Un alt obiectiv al nostru, al echipei formate din Ştefan Ilie şi George Şişcu, alături de Ion Munteanu, Guvernatorul Deltei Dunării şi subsemnatul este să reuşim să cadastrăm Delta Dunării.
ARBDD a avut un contract de finanţare pentru acest obiectiv, dar din motive necunoscute nu s-a făcut nimic şi banii au fost returnaţi la finalul anului trecut. Am discutat acest lucru cu echipa ANCPI şi săptămâna aceasta intră în şedinţă de Consiliul de Administraţie rezilierea contractului vechi şi o nouă finanţare pentru acest an.
După obţinerea finanţării, pe care o consider o chestiune de timp, cel mult o lună, pasul următor este ca ARBDD să găsească un consultant pentru licitaţie întrucât este o licitaţie grea şi trebuie găsită o firmă serioasă şi cu anvergură (oameni, utilaje, infrastructură, experienţă, etc) şi derularea contractului va fi pe minim 1 an. Ambiţia noastră este să reuşim în acest mandat să cadastrăm Delta Dunării.” a anunţat subsecretarul de stat Andrei Baciu.