fbpx
Educaţie

Bani guvernamentali pentru trei ”Școli sigure și sănătoase” din județul Tulcea

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a aprobat lista primelor 31 de unități de învățământ care vor primi finanțare prin Programul național de investiții ”Școli sigure și sănătoase”, trei dintre aceste unități de învățământ fiind din județul Tulcea. Potrivit comunicatului de presă al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cele 31 de unități de învățământ vor fi consolidate seismic, reabilitate, modernizate și eficientizate energetic fiind vorba la nivel național de 14 licee, 15 școli și 2 grădinițe încadrate în clasa de risc seismic I.

Potrivit  deputatului George Șișcu pentru reabilitarea acestor școli nu trebuie întocmite documentații tehnico-economice de tip DALI, ci doar proiectul tehnic. În urma acestuia, a expertizei și a costului standard pe metru pătrat la consolidare, stabilit prin ordin de ministru, finanțarea va fi acordată urgent. Contractele de finanțare se încheie pentru o perioadă de 3 ani. UAT-urile pe raza cărora se află aceste școli sunt obligate să transmită, în termen de 5 zile de la data aprobării acesteia, acordul pentru includerea în program.

Amfiteatrul de la Colegiul Economic, o Gradiniță nouă din Dăeni și vechea Școală Greci sunt proiectele aprobate

Din totalul celor 31 de unități de învățământ care au prins finanțare pe acest program al MDLPA faptul că 3 sunt din județul Tulcea spune multe despre cât de pregătiți au fost cei care au ”vânat” această oportunitate. Despre Corpul C de la Colegiul Economic Delta Dunării au apărut recent fotografii în spațiul public despre cât de nesigur a devenit acesta în contextul în care clădirea cunoscută drept ”amfiteatru”  este închisă din septembrie 2022. Potrivit directorului Camelia Mocanu clădirea a fost afectată de lucrările edilitare ce au avut lor pe strada Viitorului iar intervenția de consolidare nu este una complexă, potrivit specialiștilor putând fi efectuată pe parcursul a două-trei luni.

La Dăeni, în schimb, proiectul vizează o grădiniță construită în anul 2007, deci relativ nouă. Cât de prost a fost construită această gradiniță s-a văzut în timp, iar primarul Marian-Mihăiță Gherghișan a luat decizia să o treacă în conservare. ”E o grădiniță nouă aceasta, recepționată în 2007 pe vremea fostului primar. Pentru că nu era o construcție sigură au relocat copiii în altă clădire pentru că nu am vrut să riscăm să se prăbușească peste ei. Sincer vă spun că aveam două alternative. Prima să o demolăm și să construim alta, dar pentru că nu am găsit surse de finanțare am apelat și la a doua variantă: să depunem un proiect pe aceast program nou al ministerului. De la domnul deputat Șișcu am aflat că suntem selectați și noi între primele 31 de școli din țară și vom urma pașii indicați de minister” a declarat primarul Marian-Mihăiță Gherghișan.

În fine, la Greci, se poate vorbi cu adevărat despre o investiție ”Școli sigure și sănătoase”, potrivit primarului Nicolaie Mocanu. ”Este vorba despre școala veche a comunei Greci, o construcție realizată în secolul trecut din chirpici și care de ani de zile nu mai prezenta siguranță pentru cursurile școlare. Suntem cea mai mare comunitate școlară rurală din județul Tulcea, cu aproape 400 de școlari și preșcolari, iar aceștia merită o școală nouă și modernă. Prin urmare vom demola actuala clădire și vom construi alta modernă, independentă energetic, adică va avea atât pompe de căldură cât și panouri fotovoltaice, totul la standardele acestor ani.

Introducerea școlilor în acest Program se face pe baza listelor transmise periodic de Ministerul Educației, cuprinzând clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, comunicate de UAT-uri. Clădirile sunt introduse în lista aprobată prin ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, urmând ca UAT-urile pe raza cărora se află aceste școli să-și transmită, în termen de 5 zile de la data aprobării acesteia, acordul pentru includerea în program. Netransmiterea acordului în termen de 5 zile de la aprobare (hotărâre a consiliului local/județean) atrage eliminarea beneficiarului din program, acesta urmând a fi reintrodus la momentul transmiterii avizului.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE