fbpx
Prefectura

Colegiu prefectural: Generatoarele electrice în toate comunitățile – recomandarea prefectului

Azi, Sala Mihail Kogălniceanu a Consiliului Județean a adunat la masa rotundă și în sală reprezentanții serviciilor deconcentrate pe de o parte și majoritatea primarilor din județe, pe de altă parte, la solicitarea prefectului care a convocat colegiul prefectural în formulă lărgită.

Prima temă a ședinței nu avea cum să fie alta decât cea cu privire la bilanțul codului roșu, apoi portocaliu și ulterior galben cu care s-au confruntat la sfârșitul lunii noiembrie atât echipele de intervenție în situații de urgență ale instituțiilor de la masa rotundă, cât și echipele de intervenție de la nivel local. Prima concluzie, trasă chiar de prefect, înainte de a se purta discuții, a fost aceea că fiecare comunitate locală ar trebuie să aibă generatoare electrice.  Recomandare cu care marea majoritate a primarilor au fost de acord, asta pentru că în sală au fost și primari care deja au generatoare electrice, le-au folosit și s-a simțit cât de importante au fost atunci când, având energie electrică, au funcționat și stațiile de pompare a apei precum și alte utilități.

Prezent în sală, primarul de la Somova, Gheorghe Năstase, a punctat însă faptul că până și pe vremea lui Ceaușescu, nu erau atâtea zile fără energie electrică în localități și că responsabilitatea nu ar trebui să fie a primarilor ci a furnizorului. ”Energie electrică era și pe timpul lui Ceaușescu și nu întreruptă atâtea zile ca acum. Eu nu cred că era responsabilitatea primarilor atunci să cumpere si să pună în funcțiune generatoare electrice cum nu ar trebui să nu fie nici acum responsabilitatea noastră. De ce să cumpărăm noi generatoare, să cumpere generatoare Enel-ul!” a răspuns inițiativei prefectului primarul din Somova.

Chiar dacă mulți dintre primarii aflați în sală au felicitat conducerea Enel de la Tulcea pentru implicarea în rezolvarea problemelor punctuale sesizate, managerul teritorial de la Tulcea, Tudor Leonard Pisică, a răspuns că scopul ședinței nu este acela de a se transmite felicitări și nici injurii (au fost destule din partea celor care au sunat la robotul Enel) ci de a găsi soluții pentru ca situația să nu se mai repete. Iar soluția este modernizarea sistemului și asta se va întâmpla în județul Tulcea cu o investiție colosală din partea Enel estimată la 140 de milioane de euro.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE