fbpx
Ştirea zilei

Prinsă între liberali, Ştefanei Zibileanu i se cere excluderea

- "O să îmi retragă sprijinul politic!", admite consiliera judeţeană Pro România

Alegerile de ieri, pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea au adus în Sala Mihail Kogălniceanu numărul minim de aleşi pentru a fi întrunit cvorumul, respectiv 16 consilieri. Printre aceştia şi o reprezentantă a Pro România, Ştefana Zibileanu despre care, noul coordonator judeţean al filialei spune că nu a respectat decizia biroului politic judeţean şi anume aceea de a nu se prezenta la şedinţa extraordinară convocată la iniţiativa consilierilor PNL.

Noi, cei de la Pro România, aşa cum am mai declarat şi cu alte ocazii, avem o înţelegere cu PSD, hotărâtă de la nivel central, pentru alegerea celor doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Tulcea. Practic această înţelegere a fost încălcată de către consiliera Ştefana Zibileanu, la şedinţa din 22 martie fără niciun fel de dubiu, fără nicio urmă de îndoială. Doamna Zibileanu ştia foarte bine despre această înţelegere, dar a ales să ia decizii în nume şi în interes personal, nu în conformitate cu ceea ce a stabilit conducerea partidului şi nici măcar în conformitate cu ceea ce am stabilit noi în biroul politic judeţean chiar înaintea şedinţei, respectiv să nu ne prezentăm luni. Este un motiv cât se poate de rezonabil pentru a cere conducerii centrale excluderea sa din Pro România şi vom face acest lucru săptămâna aceasta”, a declarat Liliana Marinescu, noul coordonator al filialei Pro România din Tulcea.

„O să îmi retragă spijinul politic!”, admite consiliera judeţeană Pro România

Ştefana Zibileanu, în calitate de simplu membru, după ce nu se mai regăseşte din această lună în structura de conducere a filialei judeţene Pro România adimite că, potrivit statutului i se poate retrage sprijinul politic.

„Sunt convinsă că vor cere conducerii centrale a Pro România, aşa cum au cerut şi schimbarea mea de la conducerea filialei, retragerea sprijinului politic.  Da, mai mult ca sigur o să îmi retragă sprijinul politic, dar conform statutului nu mă pot exclude. Azi, în Statutul Pro România, noţiunea de excludere nu există. Că s-a modificat statutul luna trecută şi că într-o bună zi va fi posibilă şi excluderea mea e altă discuţie.”, a declarat Ştefana Zibileanu, singurul consilier judeţean Pro România prezent la şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean ce a avut loc luni 22 martie şi în care a fost ales un nou vicepreşedinte, respectiv Mihai Huleni.

Rămâne totuşi întrebarea de ce s-a prezentat Ştefana Zibileanu la şedinţa de ieri dacă „opoziţia” ar fi trebuit să lipsească de la această extraordinară. Răspunsul e dat chiar de Ştefana Zibileanu: „Consilierii au obligația legală dar și morală de a se prezenta la ședințe. Tulcenii ne-au ales să îi reprezentăm, să avem soluții pentru problemele județului, NU pentru jocuri politice.„!

De ce s-a prezentat la şedinţa de ieri poate fi de înţeles şi explicaţia consilierei Pro România stă în picioare şi are fundament. De ce a votat împotriva deciziei conducerii centrale şi a biroului politic al filialei asta chiar e o decizie personală, evident cu asumarea consecinţelor ce vor urma: retragerea sprijinului politic sau excluderea.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE