fbpx
Ştiri din viitor

#ştiredinviitor: Un fost subsecretar de stat pentru DIAP Tulcea

Deschidem azi rubrica ocazională #ştiredinviitor cu o informaţie care ar putea să se adeverească luna viitoare. Este vorba despre un fost subsecretar de stat pentru care se organizează un concurs în vederea ocupării unei importante funcţii de către acesta în aparatul primăriei. Primăria Tulcea, desigur! Şi anume funcţia de director adjunct la Direcţia de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului din cadrul Primăriei Tulcea.

Anunţul a fost făcut public azi AICI şi la concurs poate participa oricine îndeplineşte condiţiile (proba dosarului).

După atenta selecţie a dosarelor, în data de 11 iulie 2022, la ora 12.00, va avea loc proba scrisă, iar ultima probă, cea decisivă, se va organiza sub formă de interviu, în termen de 4 zile după afişarea rezultatelor cu numele celor admişi (de fapt codurile de identificare, conform GDPR).

Chiar dacă nu a fost depus încă niciun dosar iar până la susţinerea probelor mai e aproape o lună de zile, unul dintre potenţialii fericiţii câştigători ar putea fi … Andrei Baciu, fost subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.  Şi deci nu director general la Aquaserv, în locul lui Valentin Catrinescu Ifrim, deşi poate că acolo, ca o părere, nu doar societatea comercială ci şi tulcenii ar fi avut mai mult de câştigat prin numirea sa!

Doar timpul ne va demonstra dacă e sau nu o #ştiredinviitor!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button