fbpx
Fotbal

Memorialul „CHINONSO IHELEWERE HENRY” la sfârşit de octombrie

La sfârşitul acestei luni, în perioada 29-31 octtombrie, Asociaţia Sportivă Academica Enisala va organiza prima ediţie a Memorialului „CHINONSO IHELEWERE HENRY”. Meciurile vor fi de fotbal pe teren redus disputate pe terenurile Arenei Viitorul, cu jucători sub 23 de ani, sistemul de joc fiind unul cu meciuri de calificare în grupe şi apoi eliminatorii în faza semifinalelor spre prima finală mare a acestui Memorial dedicat unuia dintre tinerii jucători fotbal care şi-au pierdut viaţa pe teren. 

Pentru cei care nu ştiu cine a fost acesta şi mai ales de ce se organizează acest memorial, preşedintele clubului Academica Enisala, Taner Onur Cămătar, ne-a declarat: „Pentru generaţia mea de tineri care veneam la toate meciurile echipei de fotbal Delta Tulcea, Chinonso Ihelewere Henry a fost un exemplu şi un model. Faptul că şi-a dat sufletul pe teren pentru echipa de fotbal fanion a judeţului nostru, FC Delta Tulcea, şi nu la figurat, ci chiar la propriu, în acel nefericit moment al unui meci amical cu FC Baloteşti, ar trebui să însemne ceva pentru foştii săi colegi care sunt invitaţi public la aceste meciuri organizate de noi cu jucători tineri. Am ales ca participanţii la acest memorial să fie numai tineri sub 23 de ani, de la jucători şi până la oficiali, şi vrem să demonstrăm că şi tinerii pot organiza evenimente sportive pentru tineri ca ei.” a declarat preşedintele clubului Academica Enisala, Taner Onur Cămătar.

Deja până la această dată au confirmat participarea Stars Monument şi Viitorul Horia, iar alte şase echipe şi anume Progresul Isaccea, Las Banditos, Naţional Somova, Juniori Tulceni, R.V.F.C. Tulcea şi Convenabil şi-au manifestat dorinţa de a se înscrie în competiţia organizată de Academica Enisala care va avea, de asemenea, echipă înscrisă.

În funcţie de numărul echipelor înscrise vom stabili şi programul jocurilor precum şi calificarea în fazele superioare şi anume semifinale şi finală. În cazul în care vor rămâne aceste 9 echipe vor fi trei serii de câte trei echipe, câştigătoarele şi cea mai bine clasată echipă de pe locul doi urmând să joace semifinalele. Dar lista rămâne deschisă pentru cei care vor să participe şi care se pot înscrie în competiţie telefonic la numărul 0751675371” a mai declarat preşedintele clubului Academica Enisala, Taner Onur Cămătar.

Meciurile acestui Memorial se vor desfăşura pe terenurile Arenei Viitorul din complexul sportiv de la Şcolile nr 10 şi nr 12 din municipiu.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button