fbpx
EconomieIndustriePrefecturaTurism

Prefectul a luat pulsul mediului de afaceri local! Încă mai are… Puls!

Peste treizeci de oameni de afaceri tulceni sau reprezenatnţi la vârf al marilor companiii cu activitate economică sau comercială în judeţul nostru au dat curs azi  invitaţiei prefectului Alexandru Dan Munteanu şi au luat loc la masa rotundă organizată de Instituția Prefectului – Județul Tulcea, cu tema MEDIUL DE AFACERI TULCEAN ÎN CONTEXTUL GEOPOLITIC ACTUAL. 

În contextul geopolitic actual am simțit nevoia unei astfel de întâlniri, care îmi doresc să fie una cât se poate de benefică. Colaborarea, unitatea și implicarea vor face ca un fenomen atât de agresiv, războiul, să aibă un impact negativ cât mai scăzut asupra cetățenilor, asupra mediului de afaceri, asupra tuturor”, a transmis prefectul Alexandru Dan Munteanu în deschiderea întâlnirii care s-a vrut una în care reprezentantul Guvernului în teritoriu să ia pulsul mediului de afaceri tulcean după aproape trei luni de război la graniţă.

Banii europeni neaccesaţi merg pentru HelpUcraine!

După ce şi-a motivat dorinţa de a se vedea şi discuta cu reprezentanţii mediului de afaceri, prefectul judeţului a dat cuvântul pe rând, într-o ordine stabilită, unora dintre cei prezenţi pentru a vorbi. Despre ei, afacerea lor, politică, geopolitică, instituţii, controale, facilităţi, sancţiuni, altfel spus fiecare cu ce-l doare!

Primul a vorbit Sterică Fudulea, secretar general al CNIPMMR, pentru cine nu ştie un consiliu naţional al IMM-urilor, adică o organizaţiei patronală reprezentativă la nivel naţional. Fostul secretar de stat a venit cu două veşti pentru cei din sală, una proastă şi una mai puţin proastă dar care poate deveni bună. Cea proastă e că la nivel naţional Regiunea de Dezvoltare Vest şi-a finalizat deja ghidurile pentru perioada viitoare de programare şi pe cale de consecinţă se vor aşeza, cei de acolo, primii la caseria banilor europeni. Ai noştri din Regiunea de Dezvoltare Sud Est se pare că dorm, aşa că dacă îi ştie cineva să îi trezească …

Vestea mai puţin proastă dar care poate deveni bună e că toţi banii necheltuiţi pe diferite axe se vor strânge într-una singură ce va avea denumirea HelpUcraine! Noi la Tulcea am putea accesa o mare parte din aceste fonduri, desigur dacă nu vom dormi…

Turismul din Delta Dunării are nevoie de mesaje pozitive pentru turişti

Daniel Iluşcă este preşedintele Asociaţiei Patronatului din Turism şi la întâlnirea cu reprezentanţii mediului de afaceri a spus că semnalele sunt pozitive pentru sezonul ce stă să înceapă şi că din punct de vedere al numărului de turişti ar putea fi o creştere faţă de anul trecut. L-a contrazis foarte tăios Raluca Cacencu, preşedinte al Patronatului din HoReCa municipiul Tulcea cu câteva date obţinute de la Asociaţia Primarilor din Delta Dunării care susţine că majoritatea hotelierilor din deltă se plâng de faptul că se anulează într-una rezervări. Gabriel Diţu de la Complexul Gura Portiţei, dar mai ales Cătălin Ţibuleac, preşedintele Asociaţiei Delta Dunării au fost cei care a dat de înţeles că turismul deltaic are mare nevoie, mai ales acum, de mesaje pozitive şi de faptul că turiştii trebuie să fie convinşi că ajung într-o zonă sigură şi nu cum concurenţa lasă să se înţeleagă şi anume că se aud bombele din Ucraina.

Ce bune ar fi ucrainiencele dacă ar şti limba română

Şi dacă tot a venit vorba despre Ucraina s’şi bombele de acolo, o concluzie se poate trage uşor din ce ni s-a întâmplat în ultimele aproape trei luni: ce bune ar fi ucrainiencele dacă ar şti limba română. Cei de la Fraher au vrut să angajeze mai multe ucrainence, dar ce să facă dacă nu ştiu limba română? Aşa că dacă tot sunt clientele magazinului, alături de vietnamezi, care nici ei nu se omoară să înveţe limba română, cei de la Fraher s-au gândit să dezvolte o aplicaţie google translate pentru a vinde mai uşor produsele la toţi străinii. Se lucrează la aplicaţie a Ionela Lebedov de la această „multinaţională” locală. Au vorbit despre contextul geopolitic şi Ciprian Antrop, reprezentant Vard, sau Sorin Iliev, reprezentant Alum, cei doi coloşi ai indrustriei locale, fiecare despre cum e afectată producţia, fie de preţul materiei prime (tablă, confecţii metalice, etc) sau preţul energiei sau gazelor naturale. Cornelia Finică, de la Confecţia SA, ce să mai zică: fabrica funcţionează tot pe producţie de tip loan, negocierile cu beneficiarii, pe manoperă, nu sunt de natură să crească salariile aşa că războiul de la graniţă nu afectează în mod direct producţia. Altele sunt problemele în acest sector şi nu se pot rezolva la Tulcea.

Legislaţie europeană pentru accesul cetăţenilor din Ucraina pe piaţa muncii

Printr-o Ordonanţă de Urgenţă (nr 20 din 7 martie 2022), legislaţia muncii a devenit mult mai permisivă cu cetăţenii ucraineni şi mai nou aceştia, mai bine zis acestea pentru că sunt majoritatea femei, se poat angaja după ce îşi obţin permisul de lungă şedere de la Oficiul de Imigrări. Deja, potrivit directorul AJOFM Tulcea, Cristian Denuşi, 28 de persoane din Ucraina au fost luate în evidenţa agenţiei pentru un loc de muncă, iar dintre acestea, prin consilierea specialiştilor de la Şomaj, o persoană a fost angajată. Fără consilierea celor de la Şomaj au fost angajate deja 20 de persoane din Ucraina, potrivit inspectorului şef adjunct al ITM Tulcea, Ciprian Madar, şi asta pentru că nu mai e nevoie de permis de muncă. Un simplu CNP temporar le dă dreptul cetăţenilor din Ucraina să intre pe piaţa muncii din România.

Cu ce rămân afaceriştii tulceni după masa rotundă de azi

Fiecare dintre ei a rămas cu mulţumirea că prefectul i-a chemat să le ia pulsul. Unii mai au puls şi probabil vor depăşi momentul război Ucraina aşa cum au trecut şi peste Covid 19. Unii se mai zblat, aşa puţin nu mult, dar mai au o speranţă, în timp ce alţii probabil că vor fi radiaţi de la Registrul Comerţului cât de curând. Poate niciunul din Sala Mihail Kogălniceanu, dar din economia tulceană sansele sunt mari. Plăcut surprinzător este faptul că la întâlnirea de azi au participat şi oameni de afaceri din agricultură. Niciunul nu s-a plâns. Probabil că a plouat sau că în lipsa cerealelor din Ucraina afacerile le vor prospera anul acesta. Că aşa-i pe timp de război…

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE