fbpx
Fonduri

Printr-un proiect cu finaţare europeană, Pădurea Caraorman e conservată!

Zona Pădurii Caraorman a primit statutul de zonă strict protejată în vederea conservării și protejării celor mai dezvoltate și mai reprezentative dune denudate din Delta Dunării dar și a pădurii Caraorman, formată din arboret de luncă, plop, frasin, stejari (exemplare cu diametre de peste 4,2m) sau subarboret de zălog.” este prima parte a prezentării proiectului „CONSERVAREA PĂDURII CARAORMAN”, un proiect a cărui lansare oficială s-a făcut azi deşi proiectul se va încheia, de fapt, în foarte scurt timp.

Proiectul „Conservarea Pădurii Caraorman” este implementat de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării Tulcea (beneficiar) în parteneriat cu Asociația Danubiu, valoarea proiectului fiind de 9.283.461,89 lei lei, din care cheltuieli totale eligibile: 9.283.461,89 lei (Finanțare națională: 1.210.717,48 lei şi Co-finanțare nerambursabilă FEDR: 7.890.942,48 lei).

Anunţul că lansarea proiectului este foarte apropiată de data încheierii proiectului a fost făcut chiar de guvernatoarea Atena Groza, ARBDD fiind beneficiarul acestui proiect, şi asta pentru că lucrările de conservare s-au realizat în mare parte, iar conferinţa de lansare, din cauza restricţiilor Covid nu s-a putut realiza. În fond, important era ce se face pentru conservarea Pădurii Caraorman şi nu o întâlnire formală în care să se anunţe ce se face prin acest proiect.

Adică refacerea gardului pe o lungime de 13258 m, folosind sârmă ghimpată și stâlpi din lemn tratat de salcâm, rezultând o înălțime a gardului de 170 cm, refacerea tuturor porților de acces și realizarea a 4 porți noi și realizarea de 3 oboare, realizarea a 4 pichete PSI pentru intervenții în cazul incendiilor de pădure  precum şi achiziția unui tractor cu ajutorul căruia se va realiza o bandă anti-incendiu care va înconjura zona protejată, cu o lățime ce va varia între 12 si 20 metri.
Construcția gardului de protecție a trei oboare (30m x 30m) și refacerea celor patru porți de acces va contribui la stoparea pășunatului ilegal realizat de cai semi sălbatici, dar și de alte animale domestice lăsate libere, fapt ce produce efecte distructive, prin roaderea scoarței exemplarelor tinere de arbori și pierderea lor, distrugerea speciilor erbacee, degradarea peisajului, etc. Ei bine toate acestea au fost deja realizate, Pădurea Caraorman este din acest punct de vedere protejată şi conservarea ei este aproape o certitudine.

În cuvântarea sa, guvernatoarea Atena Groza a precizat faptul că acest obiectiv ar putea deveni în curând o atracţie turistică la fel de mare ca şi Pădurea Letea, însă pentru vizitarea acestora trebuie elaborat un  studiu şi o procedură pentru a permite accesul turiştilor. Acest lucru se vrea până la începerea sezonului turistic de anul viitor.

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE