Miercuri dimineață, începând cu ora 10.00, va avea loc un nou exercițiu “Miercurea Alarmelor”. Sirenele din județ vor emite semnalul „Alarmă aeriană”, care are rolul de prevenire a populației civile asupra apariției pericolului.

Începând cu luna august a anului 2017, IGSU desfășoară exerciții de alarmare în prima zi de miercuri din fiecare lună, destinate testării mijloacelor tehnice existente la nivel național și îmbunătățirii timpului de reacție al autorităților în situații speciale de urgență.

Asigurăm opinia publică asupra necesității și utilității derulării permanente a acestor antrenamente lunare.