Discurs incendiar despre Revoluţia de la Tulcea

0
192

Video incendiar: Adevărul despre Revoluția din 1989 de la Tulcea
Discursul avocatului Constantin Ciubotariu, primul președinte al Consiliului județean Tulcea al Frontului Salvării Naționale, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la Revoluția din 22 decembrie 1989

Azi s-au împlinit 30 de ani de la Victoria Revoluției Române și a Libertății, aşa cum avea să fie recunoscută ziua de 22 decembrie 1989 prin Legea 272 din 2011. Parcă prea lungă aşteptarea până în 2011 pentru o astfel de lege şi parcă prea lungă aşteptarea chiar şi azi pentru cei care încă mai caută “adevărul” despre acele zile tulburi de decembrie 1989 când se iveau, cum s-a mai spus, zorii democraţiei.

Dacă ani la rând comemorarea celor doi eroi ai Revoluţiei, Corneliu Gavrilov şi Mihai Serian, a fost şablon, în care Instituţia Prefectului şi Garnizoana Tulcea invitau oficialităţile locale la un eveniment solemn şi religios încheiat cu depuneri de coroane, azi însă – pentru prima dată în istorie – Victoria Revoluției Române și a Libertății a fost clamată de primul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea al Frontului Salvării Naţionale, avocatul Constantin Ciubotariu.

Un discurs emoţionant şi plin de dezvăluiri de puţini ştiute ce fac din Tulcea, poate mai mult decât din alte judeţe, un teritoriu-cheie al Revoluţiei Române din 1989.