Comunicat oficial MApN -UPDATE ora 9.30
Abia după comunicatul ISU Delta Tulcea un comunicat al MApN a fost transmis reprezentanților presei cu privire la atacurile din zona graniței româno ucrainene. Comunicatul MApN mai jos:
În cursul nopții de 9/10 februarie, forțele ruse au executat atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Ismail și Reni, în proximitatea graniței dintre Ucraina și România.
Ministerul Apărării Naționale a monitorizat situația în zona de frontieră și a activat procedurile de Poliție Aeriană, notificând la ora 00.26 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la zonele din județul Tulcea care ar fi putut fi afectate de riscurile asociate acestei situații și ulterior, la ora 00.48 pentru jud. Galați. IGSU a emis mesaje RO-Alert pentru aceste două județe, iar starea de pre-alertă aeriană a încetat în jurul orei 02.50.
Aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Turce din Baza Aeriană 86 de la Fetești au fost ridicate în jurul orei 01.15 pentru a executa misiuni de cercetare a spațiului aerian național pe timpul acestei situații.
Ulterior, la ora 05.00, ca urmare a reluării atacurilor, a fost transmisă către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență o nouă notificare pentru județele Tulcea și Galați, fiind transmis un mesaj RO-Alert.
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române din Baza Aeriană 86 de la Fetești au fost pregătite pentru executarea unei misiuni de poliție aeriană, însă evoluția situației aeriene nu a necesitat, în acest caz, decolarea lor.
Starea de pre-alertă aeriană pentru județele Tulcea și Galați a încetat la ora 06.20.
Deși în niciunul dintre cele două valuri de atac asupra porturilor ucrainene, sistemul de supraveghere radar al Armatei României nu a indicat pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național și nu au fost raportate, prin mijloacele de supraveghere și observare, posibile căderi accidentale de resturi de drone folosite în aceste atacuri pe teritoriul național, începând cu ora 8, echipe ale MApN execută verificări suplimentare în teren, în zona Ceatalchioi, jud. Tulcea.
Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar. Forțele MApN vor continua misiunile de monitorizare a spațiului aerian și de cercetare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații.
De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situația generată de aceste atacuri.
UPDATE ORA 9.00
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Delta Tulcea a transmis în această dimineață un comunicat prin care confirmă faptul că mesajele ROALERT au produs doar panică în rândul tulcenilor.
,,În cursul nopții trecute au fost 7 apeluri la numărul unic de urgență 112 prin care apelanții au solicitat informații în urma primirii mesajelor RO-Alert ori au semnalat faptul ca se aud zgomote puternice din zona de nord a teritoriului românesc.
Nu au fost apeluri care să semnaleze căderea unor obiecte în apropierea locuințelor ori a zonelor populate.” se arată în comunicatul ISU Delta Tulcea.
UPDATE, ORA 8.30
Trei valuri de atacuri Shahed au avut loc noaptea trecută, se confirmă 5 răniți de către Președintele Forțelor de Apărare de Sud.
,,În primul val, nouă drone au atacat Odesa și infrastructura acesteia. S-a reușit să se distrugă toate cele nouă Shahed-uri, dar resturi din infrastructura portuară s-au deteriorat și o persoană a fost rănită”, a spus Nataliya Humenyuk.
În total, în timpul nopții trecute , Sistemul de Apărare al Ucrainei a distrus 23 din cele 31 de drone rusești, au mai transmis oficialii ucraineni presei din țara vecină. La noi, celebrul Departament pentru Situații de Urgență, condus de Dr Raed Arafat, nu a făcut încă nicio comunicare cu privire la bilanțul dronelor eșuate pe teritoriul României. Asta poate și pentru că avem un sistem de apărare și monitorizare încă la nivel de arc cu săgeți, dar de proveniență NATO.
În această seară, aproape de miezul nopții, sistemul de apărare al vecinilor din Ucraina a confirmat faptul că din largul Mării Negre, de la circa 40 km de țărm au fost lansate mai multe drone de atac în direcția orașelor Chilia Nouă, Ismail și Reni.
Sistemul de apărare ucrainean a reușit să intercepteze și să distrugă o primă dronă încă din largul Mării Negre, însă multe au intrat deasupra teritoriului ucrainean și au lovit ținte la Ismail și Reni, potrivit informațiilor furnizate de canalul Odesa Info.
,,Izmail / Reny / Orlovka 6 SHAHEDOV în direcția ta. Așa zboară peste casele cititorilor noștri Stați la adăpost!” a transmis canalul Odesa Info după miezul nopții.
Abia după o oră de la atacurile asupra țintelor de la Ismail și Reni și sistemul de alertă al DSU a transmis prin transmisii celulare o avertizare, ca de obicei, total inutilă și tardivă. Abia la ora 00.44, adică la circa o oră după primele explozii conformate.
Dacă ar fi fost vreo țintă de pe teritoriul României probabil la cât de eficient se dovedește acest sistem de alarmare a populației ar fi timp și de o slujbă religioasă pentru cei mai puțin norocoși care nu au fost inspirați să se adăpostească.
Și cum mâine sau luni cel târziu vom afla că o dronă rătăcită s-a prăbușit pe teritoriul unui stat membru NATO, România, nu ne rămâne decât să ne rugăm să nu se întâmple prea aproape de localități rurale sau mai ales urbane.