Ştirea zilei

(Video) Elevi tulceni la Concertul Omagial Enescu 70 de la Sinaia!

În urma participării în varianta online la Concursului National
”Prietenii Muzicii/Pro Piano-Romania” filiala SIBIU
Editia a XIII-a, 14 – 16 martie, 2025, trei dintre elevii  Liceului de Artă George Georgescu din Tulcea au fost selectați și invitați să participe la Concertul Omagial Enescu-70 la Sinaia!

,,Cu emoție și mândrie, aducem astăzi în atenție un moment de excepție pentru Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea: participarea a trei elevi talentați la Recitalul Omagial ,,Enescu ’70”desfășurat la prestigioasa Casă Memorială „George Enescu” din Sinaia.

Maria Manolache Antonia (clasa a V-a), Sofia Pahom Grigore (clasa a VIII-a) și Gabriel Dăuceanu (clasa a IX-a) au oferit publicului o adevărată demonstrație de rafinament artistic, sensibilitate interpretativă și maturitate artistică. Prestația lor a fost nu doar o bucurie pentru suflet, ci și o reverență adusă marelui compozitor George Enescu – o clipă de grație în care muzica a vorbit mai presus de cuvinte.

Cei trei elevi , formați în spiritul excelenței, devin adevărați ambasadori ai artei tulcene, aducând onoare orașului nostru și poziționându-l pe harta performanței culturale la nivel național. Mulțumim dnei profesor Roxana Sava pentru îndrumarea unică oferită , dar și dnei Stela Avesalon pentru invitația ce a făcut posibil acest moment deosebit.

Astfel de reușite ne întăresc convingerea că viitorul artei românești este pe mâini bune – și mai ales, plin de pasiune, muncă și visuri curate. Bravo, dragi elevi! Sunteți dovada vie că muzica poate uni generații și înălța suflete!” a declarat Claudia Grigore, directorul Liceului de Artă George Georgescu din Tulcea.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button