USR

Eugen Terente, președintele USR Tulcea:

ȘCOALA NU ESTE PLATFORMA DE PROPAGANDĂ A NICIUNUI PARTID POLITIC!

Ceea ce se întâmplă, potrivit informațiilor apărute, în legătură cu activitatea reprezentanților partidului AUR la Liceul Tehnologic Agricol „Nicolae Cornățeanu” din Tulcea ridică o problemă serioasă, care merită clarificată public.

Școala trebuie să fie un spațiu al educației, al dialogului liber, al gândirii critice și al formării unor cetățeni responsabili. Nu trebuie să devină un instrument de promovare a intereselor electorale sau de partid.

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 este explicită. Articolul 11 alin. (1) interzice manifestările și propaganda de natură politică în unitățile de învățământ preuniversitar.

Acest principiu trebuie respectat de toată lumea, indiferent de partidul politic implicat, de funcția participanților sau de notorietatea acestora.

Nu contest dreptul niciunui partid de a-și prezenta ideile în spațiul public. Contest însă orice posibilă utilizare a instituțiilor de învățământ ca instrumente de promovare politică.

Elevii nu trebuie transformați în public electoral. Școala nu trebuie să ofere legitimitate politică niciunei formațiuni.

Solicit public:

1. Conducerii liceului să clarifice în ce condiții a fost organizată activitatea și cine a aprobat-o.
2. Inspectoratului Școlar Județean Tulcea să verifice circumstanțele și caracterul activității.
3. Ministerului Educației să urmărească respectarea principiului neutralității politice în instituțiile de învățământ.
4. Publicarea unor concluzii clare, transparente și fundamentate legal.

Nu cerem privilegii și nu cerem tratament preferențial pentru nimeni. Cerem respectarea legii.

Educația trebuie să formeze caractere și conștiințe libere, nu adepți ai unor partide politice.

Școala aparține elevilor, profesorilor și comunității. Nu aparține niciunui partid!

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button