fbpx
Ştirea zilei

Garnizoana Tulcea marchează Ziua Armatei României la Cimitirul Eroilor!

Cu prilejul Zilei Armatei României, sâmbătă, 25 octombrie, militarii din toată țara vor participa la ceremonii militare și religioase dedicate cinstirii eroilor Patriei. La Tulcea, ceremonia militară și religioasă va avea loc, începând cu ora 10.00, la Cimitirul Eroilor, iar la Babadag, infanteriștii marini vor participa la activitățile prilejuite de Ziua Armatei la Monumentul Eroilor, începând cu ora 09.00. La Tulcea, după primirea oficialităților, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și intonarea imnului de stat va fi oficiat un serviciu religios. De la ora 10.15 până la 10.30 vor fi discursuri ale oficialităților și depuneri de coroane sau jerbe de flori după care va urma festivitatea de defilare.

Programul principalelor celorlalte activități din București și din țară este următorul:

În București:

– Ora 10.00, Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I – Ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori, urmată de schimbarea gărzii la MON. De asemenea, aeronave militare ale Forțelor Aeriene Române vor survola monumentul.
– Între orele 10.00 și 16.00, AFI Cotroceni – Ziua Armatei României la Mall – Expoziție de tehnică și echipament militar, concert al Muzicilor militare, standuri de promovare a carierei militare, ateliere interactive VR, demonstrație de hochei susținută de sportivii CSA Steaua, prezentarea trofeelor „Cupa campionilor Europeni” și „Supercupa Europei”, precum și, în premieră, o zonă de tip Escape room.
– Ora 12.00, Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial, din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I” – Ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori.
– Ora 12.00, Monumentul Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații și pe Teritoriul României, din fața Palatului Național al Copiilor – Ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori.
– Ora 17.00, Parcul Cișmigiu – Concert susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale.
– Ora 19.00, retragere cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național, Calea Victoriei, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței, B-dul Eroilor Sanitari, Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Șoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Paul Teodorescu, B-dul Timișoara, sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

În țară:

– Ora 10.00, Cluj-Napoca, Monumentul „Glorie Ostașului” Român din Piața Avram Iancu – Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori.
– Ora 11.00, Iași, Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt – Ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori. Ora 19.00 – Retragere cu torțe pe traseul Muzeul Unirii, Piața Unirii, Bulevardul Ștefan cel Mare, Palatul Culturii.
– Ora 10.00, Satu Mare, Monumentul Ostașului Român – Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori.
– Ora 12.30, Păuliș, Monumentul Eroilor – Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori.
– Ora 13.00, Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român” – Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori, sosirea „Ștafetei Veteranilor Invictus”.

Ceremonii similare vor avea loc în principalele garnizoane din țară, la Monumentele eroilor, precum și la cimitire și la monumente ale ostașilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Republica Moldova și Ungaria.

De asemenea, statele majore ale categoriilor de forțe ale armatei, comandamentele, marile unități și unitățile militare de pe întreg teritoriul țării organizează Ziua Porților Deschise, activități cultural-artistice și sportive, simpozioane, întâlniri și vizite la veteranii de război, expoziții, gale de filme, spectacole și activități de îngrijire a cimitirelor și monumentelor eroilor, potrivit unui comunicat al MApN.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button