fbpx
Ştirea zilei

Condamnat definitiv, primarul din Nufăru și-a depus mandatul!

(…) Astăzi mi-am predat mandatul de primar al Comunei, în urma unei sentinţe definitive a Curţii de apel Constantă pentru o greşeală copilărească pe care am comis-o şi care nu are de-a face cu atribuţiile de primar. Vreau astfel să vă mulţumesc din suflet pentru încrederea acordată prin vot şi să vă asigur că vă voi sprijini în continuare indiferent de poziţia în care am să fiu în viitor. Am greşit şi îmi asum această greşeală, drept pentru care trebuie să ispăşesc cele hotărâte de către legiuitor. Sunt un om tânăr dar cu dragoste de Comună Nufăru şi de oamenii ei. Ca orice om puternic după ce cade se ridică din nou mai motivat şi mai puternic. Vreau astfel în primul rând voi, dragii mei, să mă iertaţi pentru greşeala făcută şi să vedeţi lucrurile bune pe care am reuşit să le fac dar şi ce voi face în continuare atât cât voi putea. Dumnezeu să ne ajute pe toţi.” -este mesajul transmis azi pe pagina sa de socializare de fostul primar din Nufăru, Ionuț Ciprian Solomencu.

Primarul din comuna Nufăru a fost condamnat de către Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr.9086/327/2022  la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe, măsură păstrată de Curtea de Apel Constanța care s-a pronunțat în Dosarul 9086/327/2022 la sfârșitul lunii trecute.

Interesant este și faptul că această condamnare nu are nicio prevedere care să îi interzică lui Ciprian Ionuț Solomencu dreptul de a mai candida la funcția de primar anul viitor la alegerile locale, fapta nefiind una care să aibă legătură cu activitatea sa de primar ci mai degrabă cu dreptul acestuia de a mai conduce un autoturism pe drumurile publice. Așa că din această calitate de șofer mai bine  și-ar depune mandatul…

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE