21 mai – Ziua Internaţională pentru Diversitate Culturală
În fiecare an pe data de 21 mai se sărbătorește Ziua Internațională pentru Diversitate Culturală.
Împortanța acestei zile, este cu siguranță mult mai acut simțită acum când întreaga omenire este îngenuncheată de o agresivă pandemie. Indifernt de religie, etnie sau naționalitate prin acestă pandemie ni s-a dovedit încă o dată egalitatea specie umane.
De-a lungul anilor Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” a luptat pentru a aduce în fața publicului o diversitate culturală amplă, prin organizarea festivalurilor multietnice și prin abordarea suitelor de jocuri specifice altor etnii.
Aceste acțiuni își propun să descopere şi să promoveze ansambluri de dansuri și grupuri vocale, considerând că în acest mod se poate aduce o contribuţie la cunoaşterea, dezvoltarea şi perpetuarea culturii specifice minorităţilor naţionale, reprezentând un factor de conservare și valorificare a valorosului patrimoniu imaterial din zona Deltei Dunării, zona fiind renumită prin numărul impresionant de etnii ce conviețuiesc în deplină armonie, de secole în acest spațiu.
În contextual actual generat de răspândirea noului Coronavirus, când întâlnirile de orice fel sunt interzise, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” și-a propus să marcheze această zi, printr-o provocare lansată pe pagina de socializare a ansamblului. „Unitate în diversitate” este numele provocării care își propune să dovedească deschiderea spre diversitate, acceptare și colaborare într-o societate globalizată. Toți cei care își doresc să participe la provocarea noastră sunt invitați să pună pe pagina ansamblului, la postarea „Unitate în diversitate ” un comentariu cu o fotografie din care să reiasă un exemplu de diversitate, (cum ar fi: o fotografie cu tine îmbrăcat în costumul altei naționalități decât cea de origine, o poză în care ai îmbrățișat, ai dat mâna sau pur și simplu ai stat lângă o persoană/ grup de persoane, de altă etnie, naționalitate sau religie).
ARATĂ CĂ EȘTI TOLERANT ȘI CĂ SUSȚII ROLUL VITAL AL COLABORĂRII CULTURALE
Conform rezoluției (57/249) Adunării Generale a ONU din 20 decembrie 2002, data de 21 mai a fost aleasă zi a diversității. Adunarea Generală ONU recunoaște astfel legătura strânsă dintre protejarea diversității culturale și cadrul larg al dialogului dintre civilizații.
Manager,
Prof. Ștefan Coman