Comunicate

8 aprilie – Ziua Internațională a Rromilor

Joi, 7 aprilie 2022 a fost sărbătorită în avans, Ziua Internațională a Rromilor la Direcția de Sănătate Publică, în colaborare cu Partida Romilor ”Pro-Europa” Tulcea și Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.

În urmă cu 51 de ani, la Londra, se desfăşura primul Congres Internaţional al Rromilor, în cadrul căruia au fost adoptate steagul şi imnul internaţional al rromilor, simboluri definitorii pentru minoritatea rromă.

În anul 2006, la inițiativa dl. deputat Nicolae PĂUN în Parlamentul României a fost adoptat proiectul de lege privind recunoaşterea zilei de 8 aprilie ca fiind sărbătoarea etniei rromilor din România, având ca principal motiv, nevoia recunoaşterii de către toate instituţiile statului şi de către toţi ceilalţi cetăţeni, a celor mai importante repere istorice şi culturale ale rromilor.

În acelaşi timp, adoptarea acestei legi, contribuie la schimbarea mentalităţii şi a prejudecăţilor greşite la adresa romilor.

Păstrarea tradiţiilor şi promovarea în spaţiul public a culturii rromilor, au constituit alte două repere de care s-a ţinut cont atunci când s-a iniţiat proiectul de lege. În urma acestui demers, Parlamentul României a votat Legea nr. 66/2006, prin care ziua de 8 aprilie este recunoscută ca ‘’Sărbătoarea etniei rromilor din România’’.

Ziua Internaţională a Rromilor reprezintă un prilej de sărbătoare dar, în acelaşi timp, 8 aprilie este o zi de comemorare a rromilor care au căzut victime tragediilor istoriei.

Comemorarea acestei zile este una plină de învăţăminte pentru noi toţi şi reprezintă un act de asumare a propriei noastre istorii. Avem obligaţia să înţelegem această istorie, iar atrocităţile comise asupra populaţiei rrome nu trebuie să fie uitate

După 33 de ani de tranziție către o societate democratică, putem trage linie și să recapitulăm: România a fost primul stat european care a introdus măsuri afirmative în educație pentru accesul rromilor în învățământul liceal și universitar și, totodată, primul stat care a adoptat o strategie guvernamentală pentru îmbunătățirea situației rromilor.

Ocupații precum mediatorul sanitar rrom, mediatorul pentru școlarizarea rromilor, profesorul de limba rromani, expertul pentru problemele rromilor din administrația publică locală, existența unei agenții guvernamentale pentru rromi, ce asigură coordonarea dintre politicile pentru rromi, reprezintă măsuri de politică publică ale statului român pentru o mai bună incluziune a rromilor în societatea noastră.

Toate aceste eforturi pot fi durabile doar dacă fiecare dintre noi, ca cetățeni, rromi și neromi deopotrivă, ne aducem aportul în combaterea stereotipurilor și prejudecăților despre rromi. Este nevoie să ajutăm, în loc să blamăm, să construim, în loc să victimizăm, să-i învățăm pe semenii noștri, acolo unde ei înțeleg sau fac în mod greșit și să facem noi înșine un efort să-l înțelegem mai bine pe cel de lângă noi. Astfel, peste ani, vom putea privi în urmă și să spunem: Am contribuit și eu!

Misiunea noastră comună este aceea de a face un demers unitar asumat de întreaga societate civilă, de comunitatea rromă, dar şi de autorităţile statului pentru a găsi căi optime de îmbunătăţire a situaţiei rromilor la nivel naţional şi internaţional.

În acest an Partida Romilor Pro-Europa Tulcea în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Școlar Județean Tulcea Tulcea a marcat această zi cu o deosebită încărcătură emoțională alături de asistenții medicali comunitari și mediatorii sanitari rromi din județul Tulcea. La întâlnire au participat doamna Carmen Caloianu – director al Direcției de Sănătate Publică, Medic şef Departament Supraveghere în Sănătate Publică, dr. Argetoianu Elena Adriana, domnul Gabriel Stoica – inspector școlar pentru rromi în cadrul ISJ Tulcea și doamna Iosif Niculina – președinte a Partidei Romilor ”Pro-Europa” Tulcea. La deschiderea acestui eveniment a fost intonat imnul rromilor ”Gelem, gelem”. Doamna director al DSP Carmen Caloianu a menționat faptul că mediatorii sanitari rromi au un rol bine definit în comunitățile rrome, în vederea informării și a consilierii comunităților de rromi în ceea ce privește educația sanitară comunitară. Domnul Gabriel Stoica – inspector școlar pentru rromi în cadrul ISJ Tulcea, a prezentat un scurt istoric despre semnificația acestei zile de 8 aprilie – Ziua internațională a Rromilor, calendarul înscriererii copiilor rromi la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2022 – 2023, calendarul privind admiterea elevilor rromi la licee și școli profesionale pe locurile alocate acestora în anul școlar următor iar la final doamna președinte a Partidei Romilor – Iosif Niculina a prezentat etapele recensământului populației și a locuințelor în vederea informării comunităților de rromi din județul Tulcea.

În încheiere, azi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, doresc să vă transmit un călduros La Mulţi Ani, sănătate şi putere de muncă, pentru a putea contribui împreună la îmbunătăţirea situaţiei romilor! But berșa angle, rroma-len!

Cu deosebită consideraţie,

Preşedintele Partidei Romilor Pro-Europa Sucursala Judeţului Tulcea

Niculina IOSIF

 

Back to top button