fbpx
Comunicate

Rețele Electrice România accelerează digitalizarea în județul Tulcea: circa 62% dintre clienți vor avea instalate contoare inteligente până la finele anului 2025

Tulcea Rețele Electrice România, parte din grupul PPC în România, își menține angajamentul de a digitaliza rețelele de distribuție a energiei electrice, în beneficiul clienților, cu scopul de a le pune la dispoziție o infrastructură mai rezilientă și flexibilă, sporind în același timp eficiența operațională. Județul Tulcea ocupă un loc central în acest demers, unde până la finalul anului 2025 gradul de acoperire cu contoare inteligente va depăși 62%.

La începutul anului 2025 erau instalate în județul Tulcea peste 56.500 contoare inteligente, urmând ca până la finalul anului să mai fie instalate alte 7.652 de contoare inteligente. Astfel, gradul de acoperire pentru contoarele inteligente, va depăși 62% din totalul contoarelor din județul Tulcea.

La nivelul celor trei regiuni pe care le deservește, Rețele Electrice România va instala, în cursul acestui an, peste 174.000 de contoare inteligente, contribuind la atingerea unui total de aproximativ 2 milioane de contoare instalate până la finalul lui 2025 – cel mai mare volum înregistrat de un operator de distribuție din România. Detalii suplimentare despre calendarul instalărilor sunt disponibile aici.

Contoarele inteligente reprezintă o generație modernă de aparate de măsură, care înlocuiesc treptat generația veche de contoare, conform planurilor aprobate de către ANRE. Această înlocuire nu presupune costuri suplimentare pentru clienți. Atunci când contorul inteligent e parte integrantă dintr-un sistem de măsurare inteligentă și comunică activ cu sistemul central, clienții au parte de numeroase beneficii, unul dintre ele fiind faptul că nu mai este necesară transmiterea indexului, iar facturile reflectă consumul real.

Printre cele mai importante beneficii ale contorului inteligent se numără citirea automată, securizată și precisă a consumului, ceea ce înseamnă că facturarea se face pe baza consumului real, nu estimat. În plus, contorul inteligent permite configurarea și aplicarea unor tarife diferențiate, în funcție de ore, zile sau sezoane, oferind clienților o mai mare flexibilitate în alegerea ofertei de furnizare. De asemenea, procesul de schimbare a furnizorului de energie, de conectare sau de deconectare se va putea realiza rapid, de la distanță, economisind timp și efort pentru consumatori. Totodată, în cazul unor incidente din rețea, contorul inteligent contribuie la identificarea rapidă a problemelor.

Conform reglementărilor în vigoare, distribuitorii de energie electrică au obligația de a schimba contoarele de generație veche cu unele noi. Pentru a se putea bucura de toate beneficiile oferite de contorul inteligent, utilizatorii de energie electrică au și ei, la rândul lor, obligația legală de a permite accesul reprezentanților operatorului de distribuție, în cazul în care contorul se află în interiorul locuinței.

În anul 2024, în județul Tulcea s-au desfășurat 7 proiecte prin Fondul de Modernizare, cu scopul de a îmbunătății calitatea serviciului oferit pentru clienții racordați, dar și de a extinde rețeaua electrică. Valoare totală a acestora a fost de peste 7 milioane de lei, iar lucrările s-au realizat în mai multe localități din județ, precum: Babadag, Sarinasuf, Greci, Dunavățu de Sus, Ciucurova și Mun. Tulcea. Pâna la finalul anului 2025 sunt în implementare proiecte în localitățile Babadag, Sarinasuf, Municipiul Tulcea și Luncavița, proiecte a căror valoare va fi de aproximativ 8.974.000 RON.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button