ZILELOR EUROPENE ALE ARHEOLOGIEI la Cetatea Noviodunum
În perioada 14-15 iunie 2024, la Cetatea Noviodunum, situată în vecinătatea orașului Isaccea (Eski-Kale/Pontonul Vechi), județul Tulcea, se vor desfășura o serie de evenimente cu participare gratuită, destinate publicului de toate vârstele, organizate cu ocazia ZILELOR EUROPENE ALE ARHEOLOGIEI, de către Institutul de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea, Primăria Orașului Isaccea, Asociația Pro Noviodunum și Institutul Național al Patrimoniului.
Pentru acest an, tema manifestării se intitulează “Noviodunum 70 – Arheologie, Restaurare, Conservare”, reprezentând o sinteză a cercetărilor arheologice pentru cei 70 de ani de când se realizează săpături arheologice sistematice la Isaccea-Eski Kale/Pontonul Vechi. De asemenea, prezentăm rezultatele și aportul colegilor restauratori și conservatori, rezultatele cercetărilor interdisciplinare la proiectul de cercetare Noviodunum 2030.
#arheologie #patrimoniu #ZEA #ZEARH
Educația prin/pentru patrimoniu, în sine, se bazează pe ideea că patrimoniul oferă elevilor posibilitatea de a se angaja în experiențe care îi fac să învețe lucruri noi. Aceștia nu dobândesc numai cunoștințe despre un context anume, ci patrimoniul, le oferă un context de învățare, în care vor dobândi o gamă mai largă de competențe. Ca atare, este modul cel mai adecvat de promovare a competențelor de învățare. Educația prin/pentru patrimoniu promovează utilizarea mediului cultural şi natural, deoarece se bazează pe învățarea activă sau prin descoperire; îi îndeamnă pe elevi să analizeze şi să discute rezultatele analizelor lor. Totodată, colectivul Șantierului Arheologic Cetatea Noviodunum, în ultimii ani (Picnic la Cetate), a organizat activități educaționale, cât și evenimente culturale în spații alternative, pentru a atrage un nou public, care să înțeleagă ce reprezintă patrimonial cultural, protejarea acestuia și beneficiile pentru comunitatea locală.
Manifestările organizate s-au dorit o alternativă neconvențională de promovare a patrimoniului cultural local dobrogean, contribuind totodată la îmbunătățirea accesului și a participării comunității locale la cunoașterea patrimoniului arheologic.
#VisitIsaccea #orașulIsaccea #ICEMTulcea #Patrimoniu #ProNoviodunum #DrumulCetatilor
Din 2020, sărbătorim Zilele Europene ale Arheologiei și în România.
Institutul Național al Patrimoniului, în calitatea sa de coordonator național al Zilelor Europene ale Arheologiei (ZEA), a lansat către organizațiile păstrătoare de patrimoniu arheologic, invitația de a-și deschide porțile și de a încuraja întâlnirea cercetătorilor cu publicul interesat. Inițiativa, desfășurată la scară europeană, are ca principal obiectiv evidențierea moștenirii culturale comune și creșterea gradului de coeziune a societății, prin participarea și accesul la cultură deschisă tuturor cetățenilor.
Colectivul Șantierului Arheologic Cetatea Noviodunum, din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea s-a alăturat de la început acestui demers. Astfel, în acest an sărbătorim Zilele Europene ale Arheologiei cu oferind publicului de toate vârstele un program care cuprinde ateliere tematice, vizite ghidate, prezentări.
Organizatorii (ICEM Tulcea, Primăria Orașului Isaccea, Asociația Pro Noviodunum și Institutul Național al Patrimoniului) oferă publicului de toate vârstele următorul program:
Vineri, 14 iunie
10.00 – 14.00 – Atelier de restaurare. Invităm pe toți cei care ne vor trece pragul să învețe cum se restaurează un vas ceramic, în cadrul unui atelier tematic. Colegii noștri vor prezenta etapele restaurării unor obiecte arheologice descoperite în cadrul săpăturilor arheologice sistematice de la Cetatea Noviodunum.
10.00 – 14.00 – Arheolog pentru o zi. Colegii noștri de astăzi, micii arheologi vor participa la diferite activități, care se vor desfășura sub forma unor jocuri didactice pentru a învăța prin descoperire ce înseamnă arheologia, restaurarea unui vas ceramic, reconstituirea unei secvențe stratigrafice și desenarea unui obiect. Povestea pescarului și însemnătatea unui vas ceramic pentru acțiunile de promovare a sitului arheologic Cetatea Noviodunum.
10.00 – 14.00 – Arheologie, Conservare, Restaurare, Muzeografie – modalități de valorificare a patrimoniului cultural. Specialiștii vor prezenta etapele unei cercetări arheologice, aportul conservatorilor, restauratorilor, muzeografilor, cercetătorilor și practici de valorificare a patrimoniului cultural.
10.00 – 16.00 – La pas prin cetate. Vizite ghidate la principalele obiective investigate arheologic la Cetatea Noviodunum.
16.00 – 18.00 – Echipa de specialiști ai sitului arheologic va prezenta rezultatele investigațiilor arheologice de la Noviodunum în cadrul unei conferințe publice “Noviodunum 70 – Arheologie, Restaurare, Conservare”. Tema manifestării constituie prezentarea unei sinteze a cercetărilor arheologice pentru cei 70 de ani de când se realizează săpături arheologice la Isaccea-Eski Kale/Pontonul Vechi. De asemenea, prezentăm rezultatele și aportul colegilor restauratori și conservatori la proiectul de cercetare Noviodunum 2030
18.00 – 20.00 – Tabăra de Arheologie. Suntem extrem de entuziasmați să împărtășim tematica Taberelor de Arheologie! Anul acesta pornim într-o expediție care ne va cuceri indiferent de vârstă! Ne vom întoarce în Trecut pentru o expediție în lumea cercetătorilor, ne vom face noi prieteni, vom construi orașe , vom ridica un laborator pentru cercetare, vom avea un Muzeu pentru a studia evoluția și istoria din Triasic și până în prezent, învățăm tehnici de supraviețuire, reguli de campare, dar cel mai important vom socializa și distra!
Sâmbătă, 15 iunie
10.00 – 12.00 – La pas prin cetate. Vizite ghidate la principalele obiective investigate arheologic la Cetatea Noviodunum.
10.00 – 14.00 – Arcașii de la A.C.S. “Arc Istoric” Galați, prezintă arcuri tradiționale și arcuri moderne, organizează ateliere, demonstrații pentru cei mari și cei mici.
10.00 – 18.00 – Picnic la cetate. Acțiunea prin care abordăm promovarea patrimoniului cultural local, de îmbunătățire a accesului și participării comunității locale la cunoașterea patrimoniului arheologic. Pentru acest an, evenimentul „Picnic la Cetate” este gândit ca o acțiune de socializare și cunoaștere a echipei de arheologi.
14.00 – 18.00 – Echipa de specialiști ai sitului arheologic va prezenta rezultatele investigațiilor arheologice de la Noviodunum în cadrul unei conferințe publice “Noviodunum 70 – Arheologie, Restaurare, Conservare”. Tema manifestării o constituie prezentarea unei sinteze a cercetărilor arheologice pentru cei 70 de ani de când se realizează săpături arheologice la Isaccea-Eski Kale/Pontonul Vechi.
#VisitIsaccea #orașulIsaccea #ICEMTulcea #Patrimoniu #ProNoviodunum #DrumulCetatilor