Ştirea zilei

Tulcean arestat la Hamburg pentru tentativă de sabotaj asupra unei nave militare!

Poliția din Hamburg, în cooperare cu autoritățile din Grecia, a arestat doi bărbați acuzați de tentativă de sabotaj asupra unei nave militare destinate Marinei Germane. Printre suspecți se află un cetățean român în vârstă de 37 de ani, din municipiul Tulcea, alături de un cetățean grec de 54 de ani, potrivit Parchetului din Hamburg.

Mandatele de arestare au fost puse în aplicare în urma unei tentative de sabotaj asupra corvetei „Köln”. Ancheta indică faptul că românul din Tulcea, împreună cu celălalt suspect, ar fi comis anul trecut mai multe acte de sabotaj asupra unor corvete aflate în construcție, în timp ce lucrau în șantierul naval din Hamburg. Motivele faptelor sunt, deocamdată, neclare.

Procurorii susțin că cei doi, acționând fie individual, fie împreună, ar fi introdus peste 20 de kilograme de nisip exploziv în blocul motor al uneia dintre nave, ar fi perforat conductele de alimentare cu apă dulce, ar fi îndepărtat capacele rezervoarelor de combustibil și ar fi dezactivat sistemele electronice de siguranță. Dacă aceste intervenții nu ar fi fost descoperite la timp, ele ar fi putut provoca avarii majore sau întârzieri semnificative, punând în pericol securitatea Germaniei și capacitatea de luptă a forțelor armate.

Ancheta vizează inclusiv stabilirea eventualilor comanditari ai sabotajului. În acest dosar au fost efectuate percheziții la domicilii din Hamburg, Tulcea și Grecia, cu sprijinul Eurojust, al Biroului de Poliție Criminală din Hamburg și al autorităților de aplicare a legii din Germania, Grecia și România.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button