Părinții care își doresc un mediu educațional sigur, prietenos și stimulativ pentru copiii lor își pot înscrie micuții la Grădinița cu Program Prelungit „Sfântul Nichita Romanul” din municipiul Tulcea, pentru anul școlar 2026-2027.

Pentru noul an școlar sunt disponibile grupe cu program prelungit, respectiv o grupă mică, o grupă mijlocie și o grupă mare. Activitatea educațională este completată de timp de odihnă, mese sănătoase și numeroase activități extracurriculare, menite să contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Unul dintre punctele forte ale instituției îl reprezintă colectivul de cadre didactice, format din profesori educatori cu experiență și pasiune pentru activitatea desfășurată alături de cei mici. De asemenea, părinții pot opta pentru diverse activități extracurriculare, în funcție de interesele și aptitudinile copiilor.
În sprijinul procesului educațional, grădinița derulează parteneriate cu importante instituții culturale și educaționale din municipiu, printre care Biblioteca Județeană „Panait Cerna”, Centrul Muzeal Ecoturistic „Delta Dunării”, Teatrul „Jean Bart”, Muzeul de Etnografie și Artă Populară, Club Eco „Salina Poveștilor” și Club „Pici Pitici Land”.

Înscrierile pentru anul școlar 2026-2027 sunt în desfășurare, iar cei interesați pot obține informații suplimentare la sediul grădiniței din strada Gloriei nr. 20 sau la numărul de telefon 0732 317 511. Grădinița poate fi urmărită și pe pagina de Facebook „Grădinița Sf. Nichita Romanul” Tulcea.




