USR

Diana Buzoianu: Concluziile controlului la ABA Olt privind exploatarea agregatelor minerale

Ministra mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu, a prezentat astăzi, 1
septembrie 2026, în cadrul unei conferințe de presă, concluziile Raportului Corpului de
Control privind activitatea Administrației Bazinale de Apă Olt și a Sistemului de
Gospodărire a Apelor Olt în domeniul exploatării agregatelor minerale.
Controlul a fost desfășurat în perioada 27 aprilie–6 mai 2026 și a analizat activitatea de
control desfășurată de structurile locale ale Administrației Naționale „Apele Române”
din perioada 2019–6 mai 2026, cu accent asupra exploatărilor de agregate minerale din
zona Balș–Piatra-Olt.
Raportul Corpului de Control arată cum pentru ilegalități cu prejudicii pentru bugetul
statului român de zeci de milioane de lei nu au existat ani la rând controale. Iar în
puținele ocazii când au fost realizate controale, acestea au fost realizate cu încălcarea
legislației, infractorii scăpând fără a suporta nicio consecință.
„Acolo era pământ, iar acum este un lac, ca urmare a extragerii ilegale a milioane și
milioane de m3 de agregate minerale. Vorbim despre adevărate forme de relief
create prin excavări pe mai mult de 100 de hectare, vizibile inclusiv din satelit. De
aici au ieșit zeci de mii de camioane încărcate cu agregate minerale, iar instituția
care avea obligația să controleze aceste activități susține că pur și simplu nu a văzut
ce se întâmplă. A fost nevoie să vină inspectorii de la Jiu, topografii din Gorj și

hidrologii de la Siret pentru a măsura amploarea acestor exploatări. Acum, pun toată
presiunea politică să rămână tot ei în funcții: cei care au întors capul la mafii uriașe
care au prosperat chiar în județul unde ei trebuiau să își îndeplinească atribuțiile”, a
declarat ministra Diana Buzoianu.
În perioada verificată, ABA Olt și SGA Olt au emis 55 de acte de reglementare pentru
exploatările de agregate minerale din zona Balș–Piatra-Olt. Raportul însumează 68 de
controale realizate în intervalul 2019–2026.
Analiza documentelor a relevat însă un tipar administrativ constant: fapte descrise în
procesele-verbale ca încălcări ale legii apelor, dar fără a fi aplicate și sancțiuni
contravenționale, măsuri dispuse operatorilor și apoi neurmărite ca implementare ani
la rând, procese-verbale cu informații incomplete, nerealizarea planului anual de
control și un număr foarte mic de controale realizate în ultimii 7 ani.
În perioada 2021–2024 au fost efectuate 29 de controale, cu zero sancțiuni
contravenționale aplicate. În numeroase situații, documentele de control consemnau
fapte cu caracter contravențional, fără calcularea penalităților aferente volumelor
exploatate și fără sesizarea organelor de cercetare penală.
Pentru Mineralport (unde au fost extrase ilegal 5 milioane de m3 de agregate
minerale), raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului arată că structurile
ABA Olt și SGA Olt nu au realizat, între 2011 și 2026, niciun control. În cazul Pond Star
(unde a fost descoperită o exploatare ilegală de agregate minerale pe 25 de hectare),
controalele au început după aproximativ 11 ani de activitate, iar verificările ulterioare
au consemnat în repetate rânduri exploatări desfășurate în afara condițiilor legale,
fără, însă, sesizarea organelor penale timp de ani de zile la rând.
„ABA Olt ne-a transmis tone de documente. Corpul de Control le-a analizat, iar
concluzia este foarte clară: ani întregi, controalele nu au existat. Mafia balastierelor
nu a fost oprită, nu a fost nici măcar deranjată cu o bătaie la ușă să fie întrebați ce
fac acolo. Inspectorii consemnau fapte contravenționale, dar sancțiunile lipseau,
penalitățile nu erau calculate, măsurile nu erau urmărite, iar sesizările penale nu

erau făcute. Practic, ne aflam în aceeași sferă de a ne preface că facem controale”, a
subliniat ministra mediului.
Raportul Corpului de Control a fost deja transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, pentru verificarea faptelor documentate și stabilirea
eventualelor răspunderi penale.
„Concluziile raportului sunt foarte clare. Documentul va fi transmis Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar toate informațiile și probele vor fi puse
la dispoziția anchetatorilor. Procurorii vor stabili încadrarea faptelor și răspunderea
penală. La nivel administrativ, răspunderea începe acum”, a declarat Diana Buzoianu.
Raportul va fi transmis și conducerii ANAR, în vederea sancționării administrative a:
persoanelor care au semnat acte de control întocmite cu încălcarea prevederilor
legale sau cu informații incomplete; conducerii Serviciului Inspecția Bazinală a Apelor
Olt; conducerii Sistemului de Gospodărire a Apelor Olt și conducerii Administrației
Bazinale de Apă Olt.
ANAR va avea obligația să comunice Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în
termen de maximum două luni de la primirea raportului, măsurile adoptate,
persoanele vizate și fundamentarea fiecărei decizii.
„Funcția de director al unei administrații bazinale, funcția de director al unui sistem
de gospodărire a apelor și atribuțiile de conducere a inspecției sunt incompatibile cu
tolerarea, ani la rând, a unor asemenea fapte. Chiar și în ipoteza în care vorbim
despre o lipsă totală de profesionalism, dimensiunea acestor ilegalități face
imposibilă justificarea menținerii acelorași persoane în funcții de conducere”, a
afirmat ministra mediului.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button