fbpx

De 81 de ani în serviciul Marinei Militare: Nava școală ,,Mircea”

Nava-școală „Mircea”, Ambasadorul onorific al României pe mările și oceanele lumii”, aniversează, astăzi, 17 mai, 81 de ani de la intrarea sa în serviciulul Marinei Militare Române.

Din 1939, puntea navei-școală „Mircea” este locul unde zeci de generații de maiștri miltari de marină au aflat pentru prima oară ce înseamnă „Vânt din pupa”, arborada sa este locul unde, pas cu pas, tânărul lup de mare a aflat curajul și neînfricarea. Fiecare voiaj de instrucție înseamnă o călătorie inițiatică, este contextul testului suprem al iscusinței și istețimii viitorilor marinari militari, care află, pentru prima dată, cum să îmblânzești sălbăticia vântului și cum poți ține piept furiei valurilor. Cu alte cuvinte, de 81 de ani, pe puntea navei-școală „Mircea”, vântul și valurile zămislesc elita Forțelor Navale Române.

Nava-școală „Mircea” este și incontestabilul promotor al celor mai autentice valori românești. Velierul devenit simbol al Marinei Militare Române este un cufăr al culturii și tradițiilor românești, cufăr care se dezvăluie oricărui curios ce urcă la bord în porturile de escală din lumea întreagă. De 81 de ani, cu tricolorul la catarg, „Mircea” arată lumii trăsăturile românului care este blând, cald, empatic, demn, curajos, ospitalier, responsabil, disciplinat și, desigur, patriot.

La mulți ani, „Mircea”! Vânt bun din pupa și bun cart înainte pe oriunde te vor mai purta drumurile de ape!

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button