fbpx
Ştirea zilei

Premieră la Tulcea: Proba teroretică de obţinere a permisului şi pentru persoane cu dizabilităţi

Pentru prima dată de când există Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Județului Tulcea persoanele cu dizabilităţi pot susţine proba teoretică (sala – n.n.) şi la Tulcea, nu doar la Galaţi ca până acum. La parterul clădirii a fost amenajat un loc special şi adusă o staţie de testare teoretică

Minunea a fost posibilă vinerea aceasta şi are doi „autori morali”: Tiberiu Nan, şeful de la Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituției prefectului județului Tulcea şi Cătălin Luca de la Şcoala de şoferi Sabiliuc Auto.

„Potrivit legislaţiei, persoanele cu dizabilităţi pot susţine proble teoretice şi practice în vederea obţinerii prmisului de conducere auto nu doar în localitatea de domiciliu sau reşedinţă ci, prin excepţie, şi în localitatea în care urmează şcoala de şoferi. Până azi, la Tulcea nu a fost posibilă testarea teoretică a persoanelor cu handicap însă cu sprijinul Direcţiei, al Instituţiei Prefectului şi mai ales al colegilor de la Serviciul Paşapoarte am adus o staţie de testare la parterul clădirii şi a dat primele testări” a declarat Tiberiu Nan.

Felicitări celor testaţi vineri care din cinci au obţinut punctajul necesar nu mai puţin de patru dintre ei, o dovadă că marea lor majoritate au citit şi şi-au însuşit legislaţia rutieră.

„Este un demers mai degrabă social ceea ce am reuşit să facem azi şi o dorinţă mai veche a noastră a celor de la Sabiliuc Auto de a nu mai pune pe drumuri la Galaţi persoanele cu handicap locomotor care vor să obţină permisul de conducere auto. Vă daţi seama cu cât efort se obţinea un astfel de permis de conducere şi mai ales cu câte drumuri în afara judeţului din partea unor oameni care chiar au probleme de deplasare. Am achiziţionat un autoturism special pentru persoanele cu dizabilităţi respectiv doar cu comenzile la mână, am avut tot sprijinul Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituției prefectului județului Tulcea pentru a putea deschide un punct de testare aici şi iată că avem şi un grad de promovabilitate foarte bun, patru din cinci cursaţi au trecut proba teoretică” a declarat Cătălin Luca de la Sabiliuc Auto.

Testarea teoretică a persoanelor cu dizabilităţi se face doar o dată pe lună prin programarea cursanţilor de către Şcoala de şoferi Sabiliuc Auto iar chiar de săptămână viitoare cei mai curajoşi dintre cei care au trecut proba teoretică se pot înscrie la proba practică (oraşul – n.n.). Succes!

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× How can I help you?