fbpx
USR

Consiliera municipală USR, doamna Tatiana Haliț, face radiografia ședinței de Consiliu Local din mai 2025

Azi, 26 mai 2025, de la ora 13.00, am participat la ședința comisiilor de specialitate reunite pentru a dezbate proiectele de pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Local Tulcea din 28 mai 2025 cu începere de la ora 13.00.
Pe ordinea de zi avem o lista de 24 de proiecte de HCL și ”Diverse” la care pot interveni cetățenii cu problemele lor legate de administrația locală.

În cadrul dezbaterii am intervenit cu interpelări adresate aparatului executiv la unele proiecte puse în dezbatere:
– La proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Tulcea pentru anul 2025 am întrebat de ce nu se organizează și în 2025 Târgul educațional pentru liceele tehnologice “Târgul Meseriilor”. Am concluzionat că nu există o comunicare constructivă între decidenții din primărie și conducerile liceelor tehnologice. Acest proiect este inclus în bugetul local dar fiecare parte așteaptă că inițiativa și organizarea să o facă altcineva.
– Felicit inițiativa pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea unor măsuri pentru implementarea Programului național “Masă sănătoasă” în cadrul Liceului Tehnologic “Henri Coandă” și acordarea unui suport alimentar elevilor liceului pe perioada desfășurării cursurilor școlare din anul 2025. Acest proiect ar fi putut fi valabil și pentru alte școli dacă acestea solicitau implementarea acestui program național.

La celelalte proiecte de pe ordinea de zi s-au mai solicitat si alte clarificări sau detalii.
În ședința ordinară de Consiliu Local voi interveni și la punctul Diverse cu trei interpelări:
1. Ce măsuri se vor lua pentru aplicarea și respectarea HCL nr.268/2018 referitor la plantare copaci pe trotuarele străzilor reabilitate.
2. Dacă se va organiza “Târgul Meseriilor” în anul 2025 și în anii viitori în urmă dialogului cu liceele tehnologice.
3. În afară măsurilor deja anunțate de ajutor către anumite categorii de abonați Energoterm, dacă s-a analizat tot spectrul problemelor cetățenilor și angajaților Energoterm prin renunțarea la serviciile de furnizare agent termic și apă caldă.
De exemplu cum ajutați abonații de la bl.I3,I4 str. Isaccei care locuiesc în blocuri care au fost consolidate și care achita în rate pe 25 de ani lucrările de consolidare(care implică și schimbarea tuturor țevilor din subsol). Aveți soluții?

Consilier local Tatiana Haliț – USR Tulcea

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button