În cursul acestei dimineți, începând cu ora 9:30, pompierii Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, urmează să execute un exercițiu în zona industrială a municipiului Tulcea, mai exact în zona Frigorifer / Șantierul Naval Tulcea.
În cadrul exercițiului vor fi angrenate forțe, mijloace și tehnică pentru intervenții în situații de urgență într-un număr sporit, iar alături de acestea vor fi implicate echipaje și forțe din cadrul IPJ Tulcea, IJJ Tulcea și SAJ Tulcea.
Pe această cale dorim să transmitem cetățenilor ce se vor afla în municipiu că trebuie să își păstreze calmul, să nu între în panică la vederea autospecialelor de intervenție și să sporească atenția dacă se află în trafic la volan ori ca pietoni.
Exercițiul este programat să fie finalizat în jurul orelor 12:30 când echipajele se vor retrage din dispozitiv.