Atenţionare meteo: Cod portocaliu de vânt şi vijelii între orele 11.00 şi 20.00!
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD PORTOCALIU valabilă pentru data de azi 12 mai.
În intervalul orar 11:00-20:00, în cea mai mare parte a Moldovei, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală în general, cuprinse între 80 și 100 km/h și vijelii.
„La nivelul ISU Tulcea au fost dispuse primele măsuri pentru intervenție în cazul apariției unor situații de urgență cauzate de vremea nefavorabilă. Sunt verificate și pregătite pentru răspuns toate categoriile de mijloace de intervenție.
ISU Tulcea recomandă tuturor cetățenilor aflați în zonele pentru care sunt anunțate fenomene meteorologice periculoase să urmeze cu strictețe indicațiile autorităților și în situația manifestării vântului puternic să se evite deplasarea în zonele cu copaci, stâlpi de electricitate sau panouri publicitare care ar putea fi doborâte.
De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Recomandăm cetățenilor din zonele vizate de codul portocaliu să evite deplasările în perioada de intensitate maximă a fenomenelor meteorologice.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.”, transmite Nicu Botezatu, purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea.