fbpx
Tulcea

Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România face apel la înţelepciune, toleranţă şi iubire faţă de semeni

- declaraţie politică a deputatului CRLR, Silviu Feodor

Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România (CRLR), asociaţie etnică reprezentată în Parlamentul României, a luat act, cu adâncă îngrijorare, de evenimentele violente declanşate în ţara vecină, Ucraina, şi cu profundă întristare îşi manifestă deplina solidaritate cu oamenii care azi sunt supuşi unor suferinţe cumplite.

CRLR face apel la înţelepciune, toleranţă şi iubire faţă de semeni în aceste momente fără precedent, implicarea responsabilă a factorilor politici şi calea dialogului fiind mijloacele cele mai potrivite pentru rezolvarea disputelor şi conflictelor de orice natură.

Pentru a evita pierderile de vieţi omeneşti, cerem insistent încetarea agresiunii! Comunitatea îşi exprimă disponibilitatea de a oferi asistenţă umanitară în eventualitatea unui aflux de refugiaţi, punând la dispoziţia autorităţilor române spaţiile din Centrele de Cultură şi Educaţie ale CRLR.
Transmitem condoleanţe familiilor îndurerate şi nădăjduim la imediata încetare a focului!
Ne rugăm Bunului şi Milostivului Dumnezeu, Făcătorul de Pace, şi Maicii Sale Preacurate, să dăruiască înţelepciune conducătorilor politici şi ocrotire semenilor aflaţi azi în această mare suferinţă!” a transmis colegilor săi deputaţi, Silviu Fodor, preşedintele Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE