Politice
Costel VICOL, senator USR Tulcea: „Voi vota orice iniţiativă pentru îmbunătăţirea statutului poliţistului”
În prima lună din acest an, o serie de evenimente și informaţii cu/și despre Poliţie și poliţiști au fost difuzate opiniei publice din ţara noastră. Doresc să vă reţin atenţia cu unele dintre acestea deoarece, am impresia că uneori dorind să facem bine, prin difuzarea unor asemenea informaţii, facem mai mult rău.
Românii au fost profund îndureraţi când au aflat că o fetiţă de numai 12 ani, a fost omorâtă pe trecerea de pietoni, de un poliţist aflat la volanul unei mașini de poliție. Este un eveniment tragic care a produs o mare suferinţă părinţilor și bunicilor copilei, iar autorul trebuie judecat și condamnat conform legii, ca oricare vinovat pentru o asemenea faptă. Dar, pornind de la acest caz, prin intermediul mass-media, unii ”influenceri” și ”formatori de opinie” au trecut la condamnarea unei întregi categorii profesionale și la atacarea fără temei a instituţiei poliţiei. Acestui alai populist i s-a alăturat până și ministrul de interne, care a recunoscut că ”domnește, peste un putregai” potrivit propriei sale declarații.
De la un ministru aflat în funcţie, ne așteptăm să administreze și să resolve, cât mai curând posibil, problemele din propria jurisdicţie, nicidecum să asistăm pasiv la deprofesionalizarea poliţiei. Această instituție are nevoie de oameni pregătiţi și curajoși, iar poliţiștii trebuie dotați cu tot ceea ce este necesar, ca să poată face faţă problemelor și situațiilor dificile, nu puţine și nu ușoare, cu care se confruntă pe teren, nu în birou. Poliţistul merită respectul și încurajarea cetăţenilor pentru că, la un necaz provocat de răufăcători, agentul de la interne sare primul în sprijinul cetăţenilor cinstiţi.
În contextul apariției tot mai dese a cazurilor de violenţă, abuzuri, corupţie, dezordine, hoţie, prostituţie, răspândirea drogurilor, avem nevoie de poliţie, ca de aer. Sunt poliţiști care își riscă integritatea fizică, sănătatea, chiar și viaţa uneori, pentru a apăra cetăţenii de răufăcători, pentru a se lupta cu clanurile înarmate de hoţi și mafioţi iar noi, în loc să-i încurajăm și să-i respectăm, îi catalogăm pe toţi ca fiind ”putregai”!
Cu siguranță, că ”nu există pădure, fără uscături”, și tocmai de aceea avem minstru, secretari de stat și tot felul de șefi și manageri, ca să facă ordine și curăţenie în sistem.
Pe bună dreptate, USR a cerut demisia ministrului de interne, dar nu pentru că un poliţist a comis o faptă intolerabilă, ci pentru managementul defectuos, constând printre altele în: lipsa soluţionării revendicărilor polițiștilor prin care solicită o salarizare decentă şi echitabilă, lipsa dotărilor corespunzătoare, lipsa asigurării unei pregătiri temeinice a tinerilor polițiști, lipsa de implicare pentru apărarea imaginii și prestigiului poliţistului și a instituţiei Poliţiei Române, dar și pentru distorsiunea criteriilor de angajare și de promovare din sistem.
Nu pentru a cataloga ”răul din sistem” avem nevoie de președinte, de Guvern și de ministerul afacerilor interne! Nu este suficient să constatăm faptul că ”statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”, ca să-l citez pe actualul șef de stat. Incompetenţa și inacţiunea conducătorilor, au ajuns din păcate să fie resimțite de fiecare cetăţean. Acum mai mult decât oricând, trebuie remediate toate aspectele sus-menționate, este nevoie de mai multă implicare. Știm cu toții că imaginea se creează în timp și se pierde foarte repede.
Poliţia Română are încă poliţiști și ofiţeri corecţi, cu experienţă și curaj, cu aceștia trebuie să ieșim în faţă, pe aceștia trebuie să ne bazăm pentru a ne bucura de o instituţie credibilă, apreciată pentru felul în care polițiștii își îndeplinesc atribuțiile profesionale care le revin.
În încheiere, transmit salutul și respectul meu Poliţiei Române, odată cu îndemnul de a nu se lăsa intimidată de cei interesaţi să producă asemenea diversiuni, de regulă a celor certaţi cu legea, care și-ar dori-o fricoasă și inactivă.
Ca senator, vă anunț că voi depune toate eforturile pentru ca iniţiativele privind îmbunătăţirea statutului poliţistului să fie adoptate și aplicate fără nici o tergiversare.
Cu stimă,
Costel VICOL
senator USR Tulcea