fbpx
Comunicate

Aniversar: Website biografic ivanpatzaichin.ro

Astăzi, 26 noiembrie, când este ziua de naștere a lui Ivan Patzaichin, asociația ce îi poartă numele lansează site-ul ivanpatzaichin.ro, care include cele mai importante repere ale vieții sale de sportiv, antrenor și antreprenor social. 

Website-ul conține detalii și imagini ale palmaresului său impresionant; de 4 ori campion olimpic, de 8 ori campion mondial, o dată campion european – un total de 30 de medalii obținute la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și la singura ediție de Campionat European la care a participat. La aceste titluri se adaugă cele de campion național și balcanic, precum și nenumăratele Regate câștigate.

În perioada în care a fost antrenor, 1985 – 2009, a adus țării, împreună cu elevii săi, peste 150 de medalii.

Pentru a completa cu imagini aceste secțiuni ale website-ului, facem apel la instituțiile media, la alte publicații cu arhive, la colecționari, biblioteci, edituri, cluburi sau federații sportive și alte entități care dețin mărturii foto / video ale parcursului profesional al lui Ivan Patzaichin, să ne contacteze la office@rowmania.ro, pentru le putea include în website-ul lansat astăzi.

Începând cu 2010, și-a pus la pus la dispoziție reputația și și-a dedicat energia unor proiecte care pun în valoare Delta Dunării, Tulcea, patrimoniul hidrografic și cultural românesc, care încurajează viața sănătoasă, în natură, și unor proiecte educaționale, menite să ajute copiii din Deltă să aibă perspective de viață cât mai luminoase. În 2021, când a plecat dintre noi, avea în lucru încă multe proiecte, pe care ne străduim să le ducem mai departe. Și-ar fi dorit să vadă începute, la Tulcea, lucrările la un canal olimpic pentru competiții de anvergură; ceva ce încă României îi lipsește.

Pe lângă proiectele de dezvoltare durabilă și protecție a apelor gândite cu Ivan, pe care Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 le derulează, aceasta a demarat parteneriate cu instituții responsabile (Primăria Municipiului Tulcea, Consiliul Județean Tulcea) pentru a pune în operă două mari proiecte de infrastructură, ce vor fi inaugurate în 2023, în onoarea sa. Acestea sunt: Memorialul “Ivan Patzaichin” – pe Faleza Ivan Patzaichin din Tulcea și Muzeul Ivan Patzaichin – un centru multicultural și de inovație comunitară la Mila 23.

Astăzi i-am fi spus „La mulți ani, Ivan!”, am fi băut un pahar de vin roșu cu cola, am fi mâncat o felie de tort cu cremă caramel, iar soneria telefonului lui – cu sunete de păsări din Deltă – ar fi răsunat fără încetare.

#ZiualuiIvanPatzaichin

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× How can I help you?