fbpx
Ştirea zilei

Deci #sepoate: Sens giratoriu la Egreta!

- amenajarea provizorie de la intersecţia străzilor Păcii cu Babadag va testa o vreme fluidizarea traficului din zona ultracentrală

Amenajarea primului sens giratoriu provizoriu din cele trei aflate în plan a se realiza anul acesta pentru fluidizarea circulaţiei rutiere din municipiu a început de azi prin lucrările unei echipe de muncitori care au îngustat trotuarul din faţa Florăriei Teona de pe strada Păcii.

Planificat a se realiza încă din 2014, conform Planului de mobilitate urbană şi a Studiului de trafic realizat în acel an, sensul giratoriu din faţa Hotelului Egreta nu a prins decât un discret contur la un moment dat, dar de realizat nu s-a realizat nici până azi. Şi nici nu se va realiza, decât provizoriu, cel puţin o vreme, un an, doi, trei…

E adevărat că au început lucrările la amenajarea sensului giratoriu de la Egreta însă trebuie precizat faptul că nu va fi decât un sens amenajat cu balize. E o lucrare provizorie din mai multe motive. Primul şi cel mai important e acela de testare. O vreme vom testa dacă traficul rutier este fluidizat prin acest sens giratoriu. Desigur, semafoarele vor rămâne pe poziţie doar că vor fi oprite. De asemenea, trecerile de pietoni din apropierea sensului giratoriu vor fi desfiinţate. Al doilea motiv pentru care nu se amenajează acum cun sens giratoriu în zona respectivă ţine de lucrările ce vor avea loc de anul viitor pe strada Păcii, atât lucrarea de colectare ape pluviale, cât şi executarea unuia dintre contractele celor de la Aquaserv” a precizat primarul Ştefan Ilie.

Încă două sensuri giratorii provizorii în curând

Pe lângă sensul giratoriu de la Hotelul Egreta, alte două amenajări similare se vor realiza în perioada următoare în două zone aglomerate din municipiul Tulcea. Primul dintre ele va fi cel de la parcarea Casei Sindicatelor, iar al doilea va fi la intersecţia străzilor Isaaccei cu Prelungirea Taberei, în imediata apropiere a Unităţii de Jandarmi.

La Piaţa Veche este o problemă pentru cei care ies în strada Isaccei dar vor să meargă spre Pelican din piaţă sau spre centru dinspre parcare. Se impunea şi acolo amenajarea unui sens giratoriu încă din 2014 însă după cum vedeţi nu s-a realizat nici până azi deşi toate studiile asta indicau. Şi acesta se va realiza după ce va fi amenajat cel de la Hotelul Egreta, iar ultimul dintre aceste sensuri giratorii provizorii am ales să îl amenajărm lângă unitatea de jandarmi, la intersecţia străzilor Isaccei cu Prelungirea Taberei. În măsura în care aceste două sensuri giratorii, după o perioadă de testare a fluidizării traficului rutier, se vor dovedi a fi benefice, se vor realiza şi investiţiile în amenajarea lor definitivă„, a mai declarat primarul Ştefan Ilie.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE