Diana Stoica, USR: Victorie pentru protecția copiilor în fața flagelului jocurilor de noroc!
Senatul adoptă două inițiative USR-PNL
Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, două inițiative legislative depuse de USR și PNL menite să protejeze copiii și tinerii de flagelul jocurilor de noroc.
Una dintre inițiative interzice accesul persoanelor sub 21 de ani în sălile de joc, iar cealaltă elimină reclamele online la pariuri și păcănele de la 6 dimineața până la 12 noaptea, elimină reclamele la jocuri de noroc din materialele dedicate minorilor și elimină prezența persoanelor publice în reclamele la această dependență.

„Trebuie să avem în vedere că jocurile de noroc au cea mai mare rată de suicid dintre toate dependențele. Unul din cinci dependenți are cel puțin o tentativă de suicid. Avem în față niște propuneri de bun-simț: să nu mai existe reclame între orele 6 și 24. Să nu mai avem desene animate întrerupte de reclame la păcănele. Vedetele să nu mai poată face reclamă jocurilor de noroc. Nu este zi în care să nu primesc scrisori de la părinți disperați din cauza acestui flagel. Această lege merită o șansă din partea dumneavoastră, așa că vă rog să votați împotriva raportului de respingere. Pentru copiii noștri. Pentru a îi proteja, pentru a nu îi lasă pradă acestui flagel”, a spus Diana Stoica, lidera grupului USR din Camera Deputaților și coinițiatoare a proiectelor.
De asemenea, în cadrul dezbaterilor din Plenul Senatului, senatorul USR Sebastian Cernic a susținut că lipsa prevenției transformă tinerii în oameni dependenți de jocurile de noroc, cu toate consecințele nefaste pe care acestea le au.

Cele două propuneri au fost înregistrate în Parlament în noiembrie 2025, fiind semnate de deputatele Diana Stoica și Raluca Turcan, alături de parlamentari din USR, PNL, UDMR și PSD.
În ultimii ani, USR a depus mai multe propuneri legislative pentru combaterea flagelului jocurilor de noroc și protejarea românilor de această dependență.
Din pachetul USR „Fără păcănele!” fac parte 8 proiecte. Acestea prevăd de la interzicerea sălilor de jocuri lângă școli, parcuri, spitale și biserici, dar și la parterul blocurilor la eliminarea reclamelor la păcănele din orice spațiu public (străzi, stadioane etc), de la simplificarea procedurii de autoexcludere (buton de autoexcludere pe site-ul ONJN) la sancțiuni dure (amenzi și suspendarea licenței pentru 6 luni) pentru operatorii care permit persoanelor autoexcluse să își piardă banii la păcănele.




