Electorale
Gabriel-Costel HEREA, candidat Forța Dreptei: Educație antreprenorială și resurse pentru metode moderne de învățare în școli
Sunt Gabriel-Costel HEREA, președintele partidului Forța Dreptei, filiala Tulcea și candidez pentru Parlamentul României Mă găsiți la poziția 5 pe buletinul de vot pentru Camera Deputaților!
Azi aș vrea să vă vorbesc despre limitarea cheltuielilor statului iar una dintre soluții ar putea fi reducerea birocrației și simplificarea procedurilor administrative pentru companii. Politicienii din viitorul Parlament ar putea să ofere stimulente fiscale pentru companiile care adoptă practici sustenabile și prietenoase cu mediul sau care investesc în tehnologii verzi iar aici , pentru că suntem pe domeniul meu, vreau să mă refer puțin și la educația antreprenorială. Politicienii ar trebui să intervină și să promovez educația antreprenorială în școli și programele de sprijin pentru antreprenori.
Și pentru că a venit vorba despre Educație, propunerea mea ar fi să se acorde o atenție mai mare în pregătirea cadrelor didactice, să li se oferă oportunități de formare continuă și resurse pentru a putea implementa metode moderne de predare.
Cu votul dumneavoastră, duminică, 1 decembrie 2024!
Gabriel Costel HEREA – cinstit cu tulcenii
#GabrielHerea #ForțaDrepteiTulcea @PeDrumulCorect.
CMF 11240022
Comandat de Forța Dreptei Tulcea, realizat și publicat de Infotulcea SRL