fbpx
Consiliul Judeţean

Încep lucrările la Sala Polivalentă din municipiu!

de miercuri 12 ianuarie 2022, la ora 11.00, Consiliul Județean Tulcea va preda antreprenorului amplasamentul pentru realizarea investiției care propune realizarea unei săli polivalente la standarde europene

Mâine, 12 ianuarie 2022, la ora 11.00, Consiliul Județean Tulcea va preda antreprenorului amplasamentul pentru realizarea investiției care propune realizarea unei săli polivalente la standarde europene. După semnarea documentelor, ar urma să fie demarate lucrările finanțate de Compania Națională de Investiții, valoarea investiției ridicându-se la aproximativ 120 de milioane de lei (cu TVA).

Această investiție, mult așteptată de toți tulcenii, va însemna un pas important în dezvoltarea sporturilor de sală. Discutăm aici despre un obiectiv despre a cărui importanță am vorbit în repetate rânduri, o investiție a cărui necesitate am susţinut-o permanent la Guvern”, a transmis Horia Teodorescu, preşedintele CJ Tulcea.

Conform proiectului, este vorba despre construcția  unei săli de sport cu peste 4.000 de locuri, care va respecta standardele impuse la nivel european. Noua construcție va consta dintr-un singur corp ce va îngloba atât spațiile pentru spectatori, cât și vestiarele și spațiile pentru presă, toate dispuse în jurul incintei de joc. Amprenta la sol va fi de 4.750 mp.

Sala va avea un teren principal de evoluție – în mijlocul clădirii, la cotă O – înconjurat de tribune pentru spectatori – și un teren de antrenament în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal. Ambele terenuri sunt prevăzute să includă o suprafață de joc pentru handbal la dimensiuni oficiale cu garda minimă de 2 metri la terenul de antrenament și de 3 metri la terenul principal. Incinta asigură dimensiunea necesară și pentru restul disciplinelor ce au suprafețe de evoluție mai mici.

Această nouă incintă va avea spații pentru antrenament (săli de forță, săli de aruncări), însoțite de grupuri sanitare pe nivel, sală pentru conferințe de presă, cu anexe, o parcare pentru 78 vehicule.

Investiția aduce îmbunătățiri majore ce pot da impulsul necesar pentru creșterea numărului de cluburi sportive și de sportivi afiliați acestora. Existența unei a doua săli pentru antrenamente disponibilă în regim neîntrerupt face ca în clădire să se poată desfășura simultan două activități sportive distincte.

De asemenea, activitățile cu public (sportive și non sportive) vor beneficia de toate avantajele noilor facilități: capacitatea semnificativ mai mare, nivelul dotărilor. Clădirea nu impune limitări în privința varietății și numărului de activități ce s-ar putea desfășura aici.

Prezența sălii de antrenament permite cluburilor sportive să-și desfășoare programului normal de antrenament, ceea ce ar favoriza desfășurarea simultană și a evenimentelor non – sportive.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE