fbpx

Jandarmii tulceni la ceas de bilanţ!

În anul 2019, jandarmii tulceni au executat 286 de misiuni de asigurare a ordinii publice, 2093 de misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice şi 4093 patrule de ordine publică, fiind sesizate 183 fapte penale, pe numele a 198 de suspecţi şi 152 de fapte penale în cooperare/colaborare cu alte structuri pe numele a 169 de suspecţi, fiind  constatate peste 1000 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 363.925 lei.

De asemenea,  jandarmii au executat 834 mandate de aducere, 189 misiuni de supraveghere şi protecţie antiteroristă în zona obiectivelor din competenţa jandarmeriei, cele mai multe fiind pe timpul sezonului estival şi au monitorizat 67 de transporturi de produse cu caracter special.

Pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în domeniile de competenţă ale jandarmeriei (silvic, piscicol, ordine publică), au fost executate 34 de acţiuni punctuale, iar pentru întărirea comportamentului antivictimizare a grupurilor ţintă, s-au executat 85 acţiuni de intervenţie preventivă, din care 76 acţiuni au vizat implementarea programelor de prevenire în instituţiile de învăţământ preuniversitar din judeţul Tulcea, iar 9 activităţi sau derulat cu ocazia unor adunări publice prilejuite de desfăşurarea unor manifestări cultural-artistice şi sportive.

În cursul anului 2019, jandarmii au executat 39 misiuni de intervenţie pentru soluţionarea unor apeluri prin SNUAU 112 direcţionate către unitate.

Acestea reprezintă câteva dintre datele pe care inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, domnul Colonel Bordei Ion, le-a prezentat astăzi, în cadrul activităţii de evaluare a inspectoratului pe anul 2019, care s-a defăşurat la sediul unităţii, eveniment la care au participat domnul colonel Sibiseanu Iulian, reprezentant din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, prefectul judeţului Tulcea, domnul Iordan Cristian, reprezentanţii structurilor M.A.I. şi instituţiilor din judeţ cu care inspectoratul colaborează.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× How can I help you?