fbpx
Consiliul Judeţean

Iris Alexandra Vavilov, președinte pentru o zi 

Luni, 2 mai 2022, de Ziua Națională a Tineretului, tânăra Iris Alexandra Vavilov, în vârstă de 18 ani, elevă a Liceului Teoretic „Grigore Moisil“ a ocupat, pentru o zi, funcția de președinte al Consiliului Județean Tulcea.

Desemnarea tinerei eleve din municipiul Tulcea a fost stabilită prin vot democratic, la finalul săptămânii trecute, în cadrul unui proiect gândit la nivel național și implementat la nivel local de Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea.

Pentru a ajunge la conducerea Consiliului Județean, Iris a transmis un CV și o scrisoare de intenție, după care a prezentat, într-un scurt discurs public, proiectele pe care le propune pentru administrația județului.

Astfel, luni dimineață, începând cu ora 8.00, Iris Alexandra Vavilov, câștigătoarea competiției interne, s-a prezentat la locul de muncă, mai exact la sediul Consiliului Județean Tulcea.

A fost primită de reprezentanții Direcției Turism și Promovarea Județului, respectiv ai Serviciului Comunicare, Relații Externe, Anticorupție și Promovarea Județului, după care a discutat cu vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, aplicat, despre activitatea zilnică a conducerii instituției.

„Este deosebit de important să înțelegem că tinerii reprezintă viitorul nostru și să îi încurajăm în mod constant să se implice cu idei, să fie parte din ceea ce înseamnă o comunitatea locală și nu numai. Ideile tale sunt extrem de bune! Voi, tinerii, aveți acest suflu nou pe care ni-l puteți aduce și puteți completa viziunea pe care noi o avem asupra modului în care trebuie gestionată administrația județului. Te felicit pentru această reușită și îți doresc mult succes în continuare“, i-a transmis vicepreședintele Mihai Huleni noului președinte al Consiliului Județean Tulcea.

În aceeași zi, Iris Vavilov a discutat cu Mihai Nicu, directorul Direcției Investiții, Fonduri Externe și Managementul Proiectelor despre stadiul celor mai importante investiții derulate la nivelul județului Tulcea, iar de la Nicoleta Anton, directorul Direcției Economice, Buget Finanțe și Administrativ, despre provocările gestionării fondurilor publice în județul Tulcea.

De asemenea, a avut ocazia să afle de la arhitectul șef al județului, Cristian Ionescu Preotu, care sunt principalele probleme cu care se confruntă județul din punct de vedere urbanistic, dar și care este procedura obținerii autorizațiilor emise de Consiliul Județean Tulcea.

La prânz, Iris a avut o ședință lucrativă cu reprezentanți ai conducerii instituțiilor subordonate Consiliului Județean Tulcea și s-a arătat realmente interesată de toate problematicile care pot deveni puncte de interes pentru tulceni, în general și pentru tineri, în particular.

Ziua s-a încheiat cu o vizită la Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea, dar și pe două șantiere în lucru deschise pe raza municipiului: Sala Polivalentă și Portul Tulcea.

„Mi s-a părut o experiență extrem de interesantă, revelatoare într-un fel. Am aflat foarte multe lucruri interesante, am conștientizat că lucrurile văzute din exterior nu sunt la fel și în interior. Am găsit aici oameni foarte deschiși, dispuși la dialog și am înțeles că scopul acestui proiect a fost acela de a înțelege, din interior, modul în care funcționează instituția Consiliului Județean Tulcea și de a disemina aceste informații în rândul tinerilor“, spune Iris Alexandra Vavilov, la finalul unei aglomerate zile de muncă la conducerea unei structuri a administrației publice locale.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE