Manifestări dedicate împlinirii a 210 ani de la nașterea poetului ucrainean Taras Șevcenko
Joi, 21 martie 2024, consilierul județean Raluca Cacencu a participat, la Rotonda Personalităților, la ceremonia dedicată poetului ucrainean Taras Șevcenko. Evenimentul a fost inclus în suita manifestărilor culturale ocazionate de împlinirea a 210 ani de la nașterea acestuia, în organizarea filialei tulcene a Uniunii Ucrainenilor din România.
Evenimentele pe care Uniunea Ucrainienilor le organizează la fiecare sfârşit de martie în cinstea poetului naţional adună laolaltă tulceni din tot judeţul, iar acest lucru merită tot respectul și aprecierea noastră. Astfel de manifestări sunt o formă de păstrare a tradiţiilor noastre, de popularizare a culturii şi, într-un final, reprezintă o formă de respect faţă de literatură, faţă de una dintre emblemele culturale ale ucrainenilor.
Vă doresc tuturor pace, sănătate și putere de muncă pentru a iniția cât mai multe evenimente de acest fel! Dumnezeu să ne ocrotească pe toți!“, a declarat cu acest prilej consilierul Raluca Cacencu.