La data de 13 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Babadag, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic, pe o stradă din oraș, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 20 ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, acesta are dreptul de a conduce suspendat . Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive
La data de 13 ianuarie 2024, în jurul orei 16 polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Barajului din aceeași localitate,iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Cercetați pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
-La data de 13 ianuarie a.c., polițiștii Postului de Poliție Murighiol, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic, pe pe o stradă din localitatea Dunăvățu de Jos, un autoturism condus de către o femeie, în vârstă de 31 de ani.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
– La data de 14 ianuarie 2024, în jurul orei 14:20 polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic,pe strada Barajului din municipiu, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 71 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Accident rutier între localitățile Nufăru și Malcoci
La data de 15 ianuarie 2024, în jurul orei 00:05 polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, între localitățile Nufăru și Malcoci s-a produs un accident rutier.
Din primele verificări efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că, un tânăr de 19 ani, ar fi condus un autoturism pe DJ222C, iar datorită neadaptării vitezei , într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul autoturismului răsturnându-se pe partea carosabilă.
În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto și a pasagerului aceașta fiind transportați la Spitalul Județean Tulcea.
În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, efectuându-se cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.
Buletin informativ al IPJ Tulcea