Preţuri bilete şi program complet de transport în deltă cu Navrom Delta!
infotulcea.ro2 mai 2020
0 22.053 4 minutes read
Societatea comercială Navrom Delta, singurul operator de transport naval regulat de persoane şi mărfuri spre şi dinspre localităţile izolate din Delta Dunării, a trecut de ieri la programul de transport de vară, program de transport valabil pentru perioada 1 mai – 30 septembrie 2020. Potrivit contractului cu Ministerul Transporturilor, începând cu luna mai şi până la final de septembrie, graficul de transport al navelor Navrom Delta presupune curse regulate zilnic spre şi dinspre Sulina, şase curse pe săptămână spre şi dinspre Sf. Gheorghe şi respectiv patru curse pe săptămână spre şi dinspre Periprava.
Important: Încă de anul trecut, Navrom Delta a lansat aplicaţia de achiziţionare a biletelor de călătorie aşa că prezenţa la caseriile din incinta APDM nu mai este obligatorie mai ales în această perioadă de pandemie COVID 19.
Mai jos, programul şi preţurile biletelor de călătorie pentru fiecare din cele cinci rute pe care operează Navrom Delta.
Tulcea – Sulina şi retur
Program plecari din Tulcea
Zi
Tip nava
Ora
Luni
Clasica
13:30
Marti
Semirapida
13:30
Miercuri
Clasica
13:30
Joi
Semirapida
13:30
Vineri
Clasica
13:30
Sambata
Clasica
13:30
Duminica
Semirapida
13:30
Program plecari din Sulina
Zi
Tip nava
Ora
Luni
Semirapida
07:00
Marti
Clasica
07:00
Miercuri
Semirapida
07:00
Joi
Clasica
07:00
Vineri
Semirapida
07:00
Sambata
Clasica
07:00
Duminica
Clasica
07:00
Preturi Nava Clasica tarif nesubvenţionat
Tulcea
Partizani
Maliuc
Gorgova
Crisan
Sulina
Tulcea
x
18
24
30
32
46
Partizani
18
x
18
18
30
38
Maliuc
24
18
x
8
24
32
Gorgova
30
18
8
x
18
30
Crisan
32
30
24
18
x
24
Sulina
46
38
32
30
24
x
Preturi Nava Semirapida tarif nesubvenţionat
Tulcea
Partizani
Maliuc
Gorgova
Crisan
Sulina
Tulcea
x
20
26
34
38
56
Partizani
20
x
20
20
34
50
Maliuc
26
20
x
10
26
38
Gorgova
34
20
10
x
20
34
Crisan
38
34
26
20
x
26
Sulina
56
50
38
34
26
x
Preturi Nava Clasica tarif subventionat
Tulcea
Partizani
Maliuc
Gorgova
Crisan
Sulina
Tulcea
x
4
7
9
10
17
Partizani
4
x
4
4
9
13
Maliuc
7
4
x
3
7
10
Gorgova
9
4
3
x
4
9
Crisan
10
9
7
4
x
7
Sulina
17
13
10
9
7
x
Preturi Nava Semirapida tarif subventionat
Tulcea
Partizani
Maliuc
Gorgova
Crisan
Sulina
Tulcea
x
7
10
14
15
26
Partizani
7
x
7
7
14
19
Maliuc
10
7
x
4
10
15
Gorgova
14
7
4
x
7
14
Crisan
15
14
10
7
x
10
Sulina
26
19
15
14
10
x
Tulcea – Sf. Gheorghe şi retur
Program plecari din Tulcea
Zi
Tip nava
Ora
Luni
Clasica
13:30
Marti
Clasica
13:30
Miercuri
Clasica
13:30
Vineri
Clasica
13:30
Sambata
Semirapida
13:30
Duminica
Clasica
13:30
Program plecari din Sfantul Gheorghe
Zi
Tip nava
Ora
Luni
Clasica
07:00
Marti
Clasica
07:00
Miercuri
Clasica
07:00
Joi
Clasica
07:00
Sambata
Clasica
07:00
Duminica
Semirapida
07:00
Preturi Nava Clasica tarif nesubvenţionat
Tulcea
Baltenii de sus
Mahmudia
Sfantul Gheorghe
Tulcea
x
24
24
48
Baltenii de sus
24
x
8
38
Mahmudia
24
8
x
38
Sfantul Gheorghe
48
38
38
x
Preturi Nava Semirapida tarif nesubvenţionat
Tulcea
Baltenii de sus
Mahmudia
Sfantul Gheorghe
Tulcea
x
26
26
60
Baltenii de sus
26
x
10
50
Mahmudia
26
10
x
50
Sfantul Gheorghe
60
50
50
x
Preturi Nava Clasica tarif subventionat
Tulcea
Baltenii de sus
Mahmudia
Sfantul Gheorghe
Tulcea
x
7
7
18
Baltenii de sus
7
x
3
13
Mahmudia
7
3
x
13
Sfantul Gheorghe
18
13
13
x
Preturi Nava Semirapida tarif subventionat
Tulcea
Baltenii de sus
Mahmudia
Sfantul Gheorghe
Tulcea
x
10
10
27
Baltenii de sus
10
x
4
19
Mahmudia
10
4
x
19
Sfantul Gheorghe
27
19
19
x
Tulcea – Periprava şi retur
Program plecari din Tulcea
Zi
Tip nava
Ora
Luni
Semirapida
13:30
Miercuri
Semirapida
13:30
Joi
Clasica
13:30
Vineri
Clasica
13:30
Program plecari din Periprava
Zi
Tip nava
Ora
Marti
Semirapida
06:00
Joi
Semirapida
06:00
Vineri
Clasica
06:00
Duminica
Clasica
06:00
Preturi Nava Clasica tarif nesubvenţionat
Tulcea
Patlageanca
Ceatalchioi
Pardina
Chilia Veche
Periprava
Tulcea
x
18
24
32
46
54
Patlageanca
18
x
18
30
46
48
Ceatalchioi
24
18
x
24
38
46
Pardina
32
30
24
x
30
38
Chilia Veche
46
46
38
30
x
24
Periprava
54
48
46
38
24
x
Preturi Nava Semirapida tarif nesubvenţionat
Tulcea
Patlageanca
Ceatalchioi
Pardina
Chilia Veche
Periprava
Tulcea
x
20
26
38
56
64
Patlageanca
20
x
20
34
56
60
Ceatalchioi
26
20
x
26
50
56
Pardina
38
34
26
x
34
50
Chilia Veche
56
56
50
34
x
26
Periprava
64
60
56
50
26
x
Preturi Nava Clasica tarif subventionat
Tulcea
Patlageanca
Ceatalchioi
Pardina
Chilia Veche
Periprava
Tulcea
x
4
7
10
17
20
Patlageanca
4
x
4
9
17
18
Ceatalchioi
7
4
x
7
13
17
Pardina
10
9
7
x
9
13
Chilia Veche
17
17
13
9
x
7
Periprava
20
18
17
13
7
x
Preturi Nava Semirapida tarif subventionat
Tulcea
Patlageanca
Ceatalchioi
Pardina
Chilia Veche
Periprava
Tulcea
x
7
10
15
26
30
Patlageanca
7
x
7
14
26
27
Ceatalchioi
10
7
x
10
19
26
Pardina
15
14
10
x
14
19
Chilia Veche
26
26
19
14
x
10
Periprava
30
27
26
19
10
x
Crişan – Mila 23 şi retur
Program plecari din Crisan
Zi
Tip nava
Ora
Luni
Clasica
16:30
Marti
Clasica
15:30
Miercuri
Clasica
16:30
Joi
Clasica
15:30
Vineri
Clasica
16:30
Sambata
Clasica
16:30
Duminica
Clasica
15:30
Program plecari din Mila 23
Zi
Tip nava
Ora
Luni
Clasica
06:30
Marti
Clasica
06:30
Miercuri
Clasica
06:30
Joi
Clasica
06:30
Vineri
Clasica
06:30
Sambata
Clasica
06:30
Duminica
Clasica
06:30
Preturi Nava Clasica specială tarif nesubvenţionat
Crisan
Mila 23
Crisan
x
18
Mila 23
18
x
Preturi Nava Clasica specială tarif subventionat
Crisan
Mila 23
Crisan
x
4
Mila 23
4
x
Crişan – Caraorman şi retur
Program plecari din Crisan
Zi
Tip nava
Ora
Luni
Clasica
16:30
Marti
Clasica
15:30
Miercuri
Clasica
16:30
Joi
Clasica
15:30
Vineri
Clasica
16:30
Sambata
Clasica
16:30
Duminica
Clasica
15:30
Program plecari din Caraorman
Zi
Tip nava
Ora
Luni
Clasica
06:30
Marti
Clasica
06:30
Miercuri
Clasica
06:30
Joi
Clasica
06:30
Vineri
Clasica
06:30
Sambata
Clasica
06:30
Duminica
Clasica
06:30
Preturi Nava Clasica specială tarif nesubvenţionat