„Prietenul la curățenie se cunoaște” – Let’s Do It, Romania! sărbătorește 15 ani!
Sâmbătă, 20 septembrie , România va trăi un moment istoric al implicării civice: „Ziua de Curățenie Națională” devine, pentru prima dată, un eveniment oficial, reglementat prin lege. Județul Tulcea răspunde prezent și dă deja semne că va fi printre județele fruntașe în mobilizare.
Astfel, în ziua de 20 septembrie, în toate cele 41 de județe ale țării, cetățeni, instituții, ONG-uri și companii vor ieși pe teren pentru a da un exemplu de unitate și implicare, iar județul Tulcea nu face excepție.
Până la această oră, s-au înscris aproape 3.500 de voluntari din municipiul Tulcea, Isaccea, Niculițel, Jijila ,Greci, Peceneaga, Luncavița, Nufăru, Măcin, Beștepe, Maliuc, Văcăreni, Grindu, Iazurile, Sulina, Frecăței, Chilia Veche, Smârdan, Crișan, iar lista continuă să crească de la o zi la alta, pe măsură ce noi localități și organizații se alătură campaniei.
Coordonatorul județean al proiectului, Ifrim Ana-Maria, transmite un mesaj clar locuitorilor judeșului Tulcea:
„Ziua de Curățenie Națională este mai mult decât o acțiune de ecologizare. Este o demonstrație de unitate și responsabilitate față de comunitate. Îi invit pe toți tulcenii să ni se alăture pe 20 septembrie, pentru ca, împreună, să facem din județul nostru un exemplu de implicare civică”.
Sprijin instituțional și logistic
Mobilizarea din Tulcea are sprijin puternic la nivel local, în următoarele instituții: Instituția Prefectului, Consiliul Județean, Primăria Tulcea, Garda de Mediu, Inspectoratul Județean de Poliție, Sistemul de Gospodărire a Apelor și Inspectoratul Școlar Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Direcția Județeană de Mediu, Ocolul Silvic .
Organizatorii așteaptă și alte instituții sau companii să li se alăture, pentru a transforma această ediție într-un succes colectiv.
Cum te poți implica
Participarea este deschisă tuturor. Cei interesați se pot înscrie pe platforma oficială: app.letsdoitromania.ro. Modalitățile sunt diverse:
participarea directă în teren, pe 20 septembrie;
implicarea în echipele de organizare;
raportarea zonelor cu probleme prin aplicația Let’s Do It, Romania! disponibilă online.
Pentru mai multe detalii, doritorii pot accesa și pagina de Facebook Let’s Do It, Romania!, unde se regăsesc și răspunsuri la eventuale întrebări.
O campanie cu impact național
La nivel național, inițiativa are parteneri de calibru, de la companii private, la mari trusturi de presă. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este partener instituțional, garantând astfel recunoașterea oficială a importanței campaniei.
Un mesaj pentru viitor
„Ziua de Curățenie Națională” nu este doar despre gunoaie strânse, ci despre un mod de a gândi: fiecare cetățean poate contribui la binele comun, prin gesturi simple, dar consecvente. Curățenia nu este doar un drept, ci și o responsabilitate, iar schimbarea începe de la fiecare dintre noi.
Așadar, sâmbătă, 20 septembrie, Tulcea are șansa de a demonstra că solidaritatea și respectul pentru natură pot transforma comunitatea într-un model pentru întreaga țară.