Ştirea zilei

Reforma lovește primăriile: 605 posturi desființate din administrația publică locală!

Administrațiile publice locale din județul Tulcea se confruntă cu una dintre cele mai ample restructurări din ultimii ani, după aplicarea prevederilor Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026, care impune reducerea numărului de posturi din instituțiile publice.

Potrivit datelor transmise de Instituția Prefectului Tulcea, în urma aplicării noilor prevederi legale, numărul total de posturi la nivelul județului va fi redus la 1.236, ceea ce înseamnă că nu mai puțin de 605 posturi vor fi desființate. În cifre și numere, reforma arata fix așa:

  U.A.T. Nr. maxim de posturi ca urmare a reducerii de 10%  la pct. I din anexa la OUG nr. 63/2010, cf. art. XVII din Legea nr. 296/2023 Nr. maxim de posturi stabilit pentru anul 2025 potrivit pct. I din anexa la OUG nr. 63/2010 Nr. maxim de posturi rezultat aplicând reducerea de 30% din nr. maxim de posturi stabilit pentru anul 2025, la nr. maxim de posturi de posturi diminuat cu 10%, cf. art. XL alin. (l) din OUG nr. 7/2026 Total posturi ce urmează a fi reduse (aplicabil pentru UAT-urile care nu au redus cu 10%  nr. maxim de posturi începând cu 1 noiembrie 2023)
1. CJ Tulcea 279 310 186 93
2. Mun. Tulcea 517 548 353 164
3. Babadag 71 78 48 23
4. Isaccea 48 51 33 15
5. Mäcin 70 75 47 23
6. Sulina 34 36 23 11
7. Baia 27 29 18 9
8. Beida ud 15 17 10 5
9. Bestepe 15 17 10 5
10. C.A. Rosetti 9 10 6 3
11. Carcaliu 20 22 13 7
12. Casimcea 20 22 13 7
13. Ceamurlia de Jos 19 20 13 6
14. Ceatalchioi 9 10 6 3
15. Cerna 22 23 15 7
16. Chilia Veche 15 17 10 5
17. Ciucurova 16 18 11 5
18. Criym 13 13 9 4
19. Däeni 15 17 10 5
20. Dorobantu 14 16 9 5
21. Frecätei 21 23 14 7
22. Greci 27 30 18 9
23. Grindu 14 15 9 5
24. Hamcearca 14 15 9 5
25. Horia 14 16 9 5
26. l.C. Brätianu 13 13 9 4
27. Izvoarele 15 17 10 5
28. Jijila 27 30 18 9
29. Jurilovca 25 27 17 8
30. Luncavița 24 27 16 8
31. Mahmudia 19 22 12 7
32. Maliuc 9 10 6 3
33. Mihai Bravu 20 22 13 7
34. M. Kogälniceanu 20 22 13 7
35. Murighiol 20 22 13 7
36. Nalbant 20 22 13 7
37. Niculi!el 26 29 17 9
38. Nufăru 20 22 13 7
39. Ostrov 15 17 10 5
40. Pardina 9 10 6 3
41. Peceneaga 15 17 10 5
42. Sarichioi 32 35 21 11
43. Sfântu Gheorghe 9 10 6 3
44. Slava Cerchezä 16 18 11 5
45. Smârdan 12 13 8 4
46. Somova 27 30 18 9
47. Stejaru 14 16 9 5
48. Topolog 26 28 18 8
49. Turcoaia 20 22 13 7
50. Väcäreni 16 18 11 5
51. Valea Nucarilor 20 22 13 7
52. Valea Teilor 14 14 10 4

Măsura reprezintă, practic, o reducere de aproximativ o treime din schema totală de personal, una dintre cele mai drastice ajustări din administrația locală din ultimii ani. Deși autoritățile subliniază că majoritatea posturilor vizate sunt vacante, impactul asupra funcționării instituțiilor rămâne semnificativ.

Municipiul Tulcea are, ”pe hârtie”, cel mai mare număr de posturi reduse conform calculelor făcute de Instituția Prefectului, însă …doar pe hârtie!

”Primăria municipiului Tulcea a redus treptat schema de personal începând din 2021, astfel că actuala reorganizare administrativă nu va presupune concedieri în cazul nostru. Acest lucru este posibil deoarece există și acum numeroase posturi vacante, iar instituția funcționează de ani buni aproape de schema minimă de personal. Totuși, aceste măsuri ale Guvernului, în cazul nostru vor avea însă impact asupra structurii și nivelului de salarizare. Unele direcții, care în organigramă aveau un număr mai mare de posturi, dar în realitate erau ocupate doar parțial, vor fi reorganizate la nivel de serviciu sau chiar birou. În consecință, funcțiile de conducere se vor modifica — de la director la șef de serviciu sau poate chiar șef de birou — ceea ce va duce și la diminuarea salariilor pentru cei aflați în aceste poziții.” – a declarat Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea

Totodată, actul normativ prevede că această reducere nu trebuie să conducă la diminuarea cu mai mult de 20% a posturilor ocupate, ceea ce obligă administrațiile locale să își reorganizeze structurile în principal prin eliminarea posturilor vacante sau neocupate.

Județul Tulcea are un profil aparte față de multe alte județe din țară, în special prin specificul localităților din Delta Dunării. Aici există primării cu populație foarte redusă, care funcționează deja cu scheme de personal minime, în jurul pragului legal de 10 angajați. Aplicarea reducerilor de personal — de 30% sau, după caz, 10% — la nivelul anilor 2023 sau 2025 conduce la situații problematice. În unele comune din Delta Dunării, numărul angajaților scade sub limita minimă prevăzută de lege, ajungând chiar la 6 persoane în anumite primării. Această situație ridică probleme de legalitate și funcționare administrativă.

În perioada următoare, fiecare unitate administrativ-teritorială din județul Tulcea va trebui să stabilească structura finală de personal, în funcție de propriile nevoi și de plafonul impus, deciziile urmând să fie reflectate în organigrame și statele de funcții.

Măsura face parte dintr-un pachet mai larg de reforme gândit de Guvern și menită să reducă cheltuielile bugetare și să eficientizeze administrația publică, însă în realitate, cel puțin în cazul județului Tulcea, foarte puține dintre acele 605 posturi reprezintă și oameni care efectiv își pierd locul de muncă.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button