fbpx
Anunţuri

,,Restaurare şi punere în valoare a monumentului istoric Cetatea Noviodunum”, cod LMI TL-l-s-A-05804

Comunicat de presă

Comunicat de presă

9 noiembrie 2020

,,Restaurare şi punere în valoare a monumentului istoric Cetatea Noviodunum”, cod LMI TL-l-s-A-05804

Primăria orașului Isaccea în parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco – Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea, Ascociația Pro Noviodunum și S.C. Fruvinis S.A. Isaccea implementează proiectul „Restaurare și punere în valoare a monumentului istoric Cetatea Noviodunum”, cod LMI TL-I-s-A-05804, finanțat prin programul Timbrul Monumentelor Istorice (TMI), gestionat de Institutul Național al Patrimoniului, a desfășurat o serie de activități în cadrul subprogramului Elaborare a documentațiilor tehnico – economice pentru investiții asupra monumentelor istorice.

Obiectivele generale ale proiectului sunt: conservare-restaurare, interpretare și prezentare. Astfel, primul obiectiv care trebuie atins este cel al conservării, al asigurării transmiterii monumentului către generațiile viitoare. Cel de-al doilea obiectiv, interpretarea și prezentarea se bazează pe primul, căruia îi conferă viabilitate pe termen lung.
Anvergura sitului și complexitatea problemelor pe care le ridică restaurarea și punerea în valoare, impune un scenariu de intervenție în direcția restaurării, conservării monumentelor, dar în același timp se dorește și realizarea unei infrastructuri de vizitare/expunere.
Destinația sitului este una culturală, cu funcțiune mixtă, turistică, muzeală și de cercetare.
Valoarea culturală excepțională a sitului, care a condus la punerea sa sub protecție legală multiplă, corelată cu problemele severe de conservare, impune necesitatea intervențiilor de conservare, restaurare și punere în valoare.
ldentificarea de fonduri în cazul conservării și restaurării unui sit arheologic poate rezulta doar în urma cercetării și a elaborării unui plan de conservare.
Astfel, au fost realizate până în prezent activități specifice de cercetare și elaborare a unui plan de conservare și restaurare a sitului arheologic – releveu construcții existente, releveu structuri arheologice vizibile – incinta sudică (Turnul Mare, Turnul A, Turnul de colt, Cripta funerară, Cuptor materiale construcție), teste materiale de constructie (beton, cărămidă, mortare), analize fizico-chimice materiale istorice, studiu geotehnic, sondaje arheologice (dezveliri de fundații), expertiza tehnică, studiu piatră, cărămizi, mortare istorice, studiu peisagistic preliminar, studiude soluții de intervenție, ridicare topografică.

Pentru informatii suplimentare:
Ecaterina TURCU (Primaria oraș lsaccea), e-mail: fondurieuropeneisaccea@gmail.com ;
Aurel-Daniel STĂNICĂ (ICEM TULCEA), e-mail: aurelstanica@gmail.com

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE