Resursele din Marea Neagră trebuie să devină un motor de dezvoltare pentru România și pentru Dobrogea
Deputatul de Tulcea, Cosmin Andrei, a transmis o întrebare parlamentară ministrului Energiei privind proiectul de modificare a Legii offshore, care înăsprește fiscalitatea și introduce obligații suplimentare pentru producătorii de gaze. Acest proiect a primit deja avize negative din partea Consiliului Legislativ, Consiliului Economic și Social și Consiliului Concurenței, fiind semnalate riscuri majore pentru investițiile necesare exploatării gazelor din Marea Neagră.
Acesta a subliniat că resursele naturale trebuie fructificate cu responsabilitate și în interesul național: „Este nevoie de stabilitate legislativă și de măsuri care să stimuleze investițiile, nu să le blocheze. România trebuie să transmită un semnal clar că este un partener serios și predictibil. Doar astfel vom putea aduce valoare adăugată economiei și vom putea transforma gazele din Marea Neagră într-un avantaj real pentru cetățeni și pentru industrie.”
Parlamentarul de Tulcea a menționat și potențialul strategic al zonei: „Dobrogea și implicit județul Tulcea pot beneficia direct de pe urma acestor investiții, prin crearea de locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii și consolidarea poziției noastre ca punct energetic regional. Este datoria noastră să asigurăm ca resursele Mării Negre să nu fie doar extrase, ci și folosite pentru a genera creștere economică și bunăstare aici, în România.”