Premiu de excelență pentru carieră în dramaturgie, la FITIC 2022, pentru Ștefan Caraman
”Anul acesta, la Festivalul Internaţional de Teatrul Independent de la Constanța organizatorii şi juriul mi-au acordat premiul de excelenţă pentru cariera mea în dramaturgie. Să fiu sincer, inside, am navigat între un sentiment de tristate (la vârsta asta am ajuns?) şi unul de hilaritate, pentru că nu mi-am imaginat să ajung şi nici nu mă văd a fi ceea ce se numeşte o “excelentă”. Dar poate cei care îmi urmăresc scrisul ştiu mai bine.” este mesajul transmis duminică de dramaturgul Ștefan Caraman după Festivalul Internațional de Teatru Independent Constanța, ediția 2022. Că dramaturgul Ștefan Caraman n-a fost vreodată vreun ”profet în țara lui” (a se citi municipiul Tulcea) e ceva cu care ne-am obișnuit. Și poate că dacă ar fi fost vreo Casă de Cultură la Mihail Kogălniceanu, acolo unde s-a născut, și acolo ar fi fost interzis pe scenă: c’est la vie!

Felicitări, Ștefan Caraman!




