fbpx
Ştirea zilei

Suplimentare de buget pentru FLAG Delta Dunării – 4,2 milioane de euro!

Azi, la sediul FLAG Delta Dunării, managerul Valentin Moldoveanu a susţinut o conferinţă de presă în timpul căreia a anunţat faptul că pentru următoarele 12 luni s-a primit un buget suplimentar pentru potenţialii beneficiari publici şi privaţi în valoare de 4,2 milioane euro.

„Pe parcursul a 12 ani, FLAG Delta Dunării, asociație public privată, a adus comunităților din județul Tulcea sume importante și, mai mult decât atât, investiții deosebit de semnificative.

Astfel in a doua programare 2014 – 2020, datorita faptului ca FLAG Delta Dunarii s-a dovedit a fi de mare incredere si pentru ca este cel mai important FLAG din tara, ba chiar si din Europa de Est, am obtinut o noua suplimentare a fondurilor de 4.200.000 euro pentru o noua sesiune de depuneri. Sunt sume foarte importante care au ajuns în județul Tulcea și merită să le utilizăm cât mai bine. Ne bucuram ca putem veni din nou in sprijinul beneficiarilor atat cei din mediul privat cat si a autoritatilor publice locale.

Obiectivul general al Strategiei de Dezvoltare Locala FLAG Delta Dunarii este dezvoltarea durabilă din punct de vedere socio-eonomic, de mediu și cultural al comunitaților din zona de pescuit si acvacultură.

Măsurile propuse de strategie se referă la: înființarea unei infrastructuri turistice, promovarea ecoturismului, promovarea creșterii economice și a crearii de locuri de muncă, realizarea de studii sau implementarea de activități de cercetare/dezvoltare precum și soluții tehnice inovatoare pentru identificarea de noi resurse, achiziționarea de echipamente și tehnologii menite să prevină și să reducă impactul negativ asupra mediului (sisteme pentru epurarea apei uzate), amenajarea de pontoane, pasarele, accesul la serviciile de bază în zonele pescarești greu accesibile (ex. servicii legate de sănătate, servicii sanitar veterinare), evenimente locale, festivaluri, târguri si expoziții cu specific pescăresc, unități de cazare cu specific pescăresc, promovarea patrimoniului cultural al zonei.

Bugetul public total alocat FLAG-ului pentru perioada 2014-2020: 13.637.500 euro PE URMATOARELE MASURI:

MĂSURA 1: Diversificarea activității de pescuit și crearea de locuri de muncă în zona FLAG Delta Dunării.

MĂSURA 2: Sporirea atuurilor de mediu si incurajarea investițiilor care vizează atenuarea schimbărilor climatice.

MĂSURA 3: Promovarea bunăstarii sociale, a inovarii și a patrimoniului cultural al zonei.

Îmi doresc ca toți beneficiarii să ducă la îndeplinire proiectele pentru care vor primi finanțare, pentru ca de-a lungul timpului s-a urmărit îmbunatatirea calitatii vietii locuitorilor din Delta Dunării prin sprijinirea infrastructurii si serviciilor legate de turism si prin promovarea ecoturismului, exploatarea potentialului endogen al zonei prin consolidarea competitivitatii zonelor pescaresti si  prin  crearea unor locuri de muncă suplimentare, în afara sectorului pescuitului, și protejarea, conservarea si valorificarea patrimoniului natural si cultural al zonei.” a transmis Valentin Moldoveanu, managerul FLAG Delta Dunării.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE