fbpx
Ştirea zilei

Tulcea are secretar general şi vicepreşedinte la IMM-uri

- Sterică Fudulea şi Kaya Sebahat aleşi la Convenţia Naţională CNIPMMR

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional pentru IMM-uri, a organizat ieri, 20 noiembrie 2020, cea de-aVIII-a Convenţie Naţională a CNIPMMR, convenţie în cadrul căreia au fost alese şi structurile de conducere pentru următorii patru ani.

Astfel, pentru funcţia de secretar general, una din funcţiile importante după cea de preşedinte (funcţie în care a fost reconfirmat Florin Jianu), participanţii la Convenţie l-au propus şi ales pe tulceanul Sterică Fudulea.

Mulțumesc colegilor pentru increderea acordată. Poziția de secretar general in mandatul 2020-2024 mă onorează dar și mă obligă în aplicarea strategiei CNIPMMR in vederea susținerii mediului de afaceri.„, a fost mesajul noului ales în funcţia de secretar general.

Tot într-o funcţie de conducere a fost aleasă şi tulceanca Kaya Sebahat, respectiv în funcţia de vicepreşedinte relaţii internaţionale.

În cadrul celei de-a VIII-a ediție a Convenției Naționale a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a fost votată și STRATEGIA CNIPMMR 2020-2024 care vine cu o serie de acțiuni concrete de dezvoltare a organizației pe o serie de paliere importante având patru mari obiective:

  1. Consolidarea capacității administrative și instituționale și menținerea reprezentativității naționale a organizației
  2. Promovarea și protejarea intereselor IMM-urilor la nivel local, regional, național și internațional
  3. Constituirea unei imagini consolidate a CNIPMMR și sporirea gradului de vizibilitate a organizației
  4. Dezvoltarea unui portofoliu de acțiuni și proiecte finanțate din fonduri nerambursabile și/sau din fonduri proprii, care să sprijine dezvoltarea antreprenoriatului la nivel național și să faciliteze educația, accesul la finanțare, accesul la piețe și internaționalizare

Toate cele patru mari obiective vin cu 93 de acțiuni concrete de implementare ce vor fi întreprinse în următorii patru ani. Astfel, printre cele mai importante acțiuni din cadrul strategiei sunt înfiinţarea Ministerului Antreprenoriatului, Comerţului şi Digitalizării, Programul ROMÂNIA TECH NATION, o nouă strategie pentru IMM 2030, Aplicarea „Testului IMM”  în procesul de elaborare a actelor normative care au impact asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru a se asigura un mediu favorabil iniţierii şi dezvoltării afacerilor, înfiinţarea liceelor de antreprenoriat sau introducerea unui nou tip de societate – societatea cu răspundere limitată de exerciţiu  -SRL de Exerciţiu – pentru tinerii cu vârsta între 16 şi 18 ani.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE